În peisajul nu foarte populat al documentarului autohton, Alexandru Solomon e, de ceva timp, unul dintre puţinele nume demne de urmărit. De la Omul cu 1000 de ochi (200l) la fascinantul Marele jaf comunist (2004) — asta ca să cităm doar două dintre cele mai cunoscute şi titrate realizări ale sale. Dar Război pe calea undelor / Cold Waves, difuzat pentru prima dată la Astra Sibiu într-o sală arhiplină şi trecut pe la festivalurile de profil Dok Leipzig şi IDFA Amsterdam până să aterizeze pe marile noastre ecrane, trezea interes şi doar prin subiectul abordat: secţia română de la Radio Europa Liberă. E mai mult decât lăudabilă iniţiativa reconstituirii existenţei şi efectelor transmisiilor în izolata Românie ceauşistă. Mai ales că nu se rezumă la vocile care monopolizau seară de seară, pe ascuns, atenţia unei bune părţi a populaţiei (Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, Neculai Constantin Munteanu, Şerban Orescu, Nestor Ratesh) ori la încă nelămuritele atentate de la München puse de mulţi pe seama Securităţii, ci şi celor aflaţi de cealaltă parte a baricadei, în cap cu parlamentarul (PRM, cum altfel?!) Ilie Merce, pe atunci şef al grupării „Eterul" responsabilă cu supravegherea şi, pe cât posibil, anihilarea radioului care reuşea să convingă ascultătorii mai tare decât propaganda locală, deşi emitea din Germania şi beneficia de finanţare americană — fapt exploatat din plin în evocatele articole din presa locală, „antiimperialistă". Poate cea mai spectaculoasă reuşită e, însă, intervievarea (telefonică) a faimosului terorist Ilich Ramirez Sanchez aka Carlos „Şacalul", bănuit a fi fost executantul amintitelor atentate.
Coerent şi chiar emoţionant pe alocuri, în special în momentele care evocă figuri între timp dispărute — între care directorii Vlad Georgescu şi Noel Bernard ca şi în mărturisirile vocilor de altădată, Război pe calea undelor alege o împărţire în 3 a lumii de atunci, vizualizată minimalist şi la nivelul unor imagini iniţial percutante, dar care pe parcurs nu îşi justifică recurenţa: oamenii din spatele microfoanelor, cei (majoritari) de lângă radiouri şi, desigur, cei din umbră, însărcinaţi cu supravegherea celor din primele categorii. Şi dacă documentarea impresionează prin seriozitate şi minuţie, nu poţi totuşi scăpa de o uşoară (dar persistentă) senzaţie de simplificare a problemelor, cu jurnaliştii buni şi securiştii foarte răi şi de o exagerată glorificare a rolului jucat de EL în pregătirea terenului pentru tulburele '89. Suntem, totuşi, ţara unde mai toată lumea asculta, dar mai nimeni nu făcea ceva... Dacă acest film ar fi venit în zilele fierbinţi de după Revoluţie (deşi cine să-1 facă atunci?!), o asemenea siguranţă a categorisirilor ar fi fost binevenită, dar parcă acum, într-o vreme în care dezinteresul pare a fi cuvântul de ordine în materie de atitudine cetăţenească faţă de orice e legat de politică în general şi de vremurile „de tristă amintire" în special, era nevoie de o radiografie ceva mai nuanţată. Ceea ce nu înseamnă că filmul nu e un must atât pentru cei care îşi amintesc prea bine febrilitatea aşteptării veştilor începute cu „Aici Radio Europa Liberă", cât şi pentru cei care nu ştiu absolut nimic.