REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Război pe calea undelor


     În peisajul nu foarte populat al docu­mentarului autohton, Alexandru Solo­mon e, de ceva timp, unul dintre puţinele nume demne de urmărit. De la Omul cu 1000 de ochi (200l) la fascinantul Marele jaf comunist (2004) — asta ca să cităm doar două dintre cele mai cunoscute şi titrate realizări ale sale. Dar Război pe calea un­delor / Cold Waves, difuzat pentru prima dată la Astra Sibiu într-o sală arhiplină şi trecut pe la festivalurile de profil Dok Lei­pzig şi IDFA Amsterdam până să aterizeze pe marile noastre ecrane, trezea interes şi doar prin subiectul abordat: secţia română de la Radio Europa Liberă. E mai mult decât lăudabilă iniţiativa reconstituirii existenţei şi efectelor transmisiilor în izolata Româ­nie ceauşistă. Mai ales că nu se rezumă la vocile care monopolizau seară de seară, pe ascuns, atenţia unei bune părţi a populaţiei (Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, Ne­culai Constantin Munteanu, Şerban Ores­cu, Nestor Ratesh) ori la încă nelămuritele atentate de la München puse de mulţi pe seama Securităţii, ci şi celor aflaţi de cea­laltă parte a baricadei, în cap cu parlamen­tarul (PRM, cum altfel?!) Ilie Merce, pe atunci şef al grupării „Eterul" responsabilă cu supravegherea şi, pe cât posibil, anihila­rea radioului care reuşea să convingă as­cultătorii mai tare decât propaganda locală, deşi emitea din Germania şi beneficia de fi­nanţare americană — fapt exploatat din plin în evocatele articole din presa locală, „anti­imperialistă". Poate cea mai spectaculoasă reuşită e, însă, intervievarea (telefonică) a faimosului terorist Ilich Ramirez Sanchez aka Carlos „Şacalul", bănuit a fi fost execu­tantul amintitelor atentate.
     Coerent şi chiar emoţionant pe alocuri, în special în momentele care evocă figuri între timp dispărute — între care directorii Vlad Georgescu şi Noel Bernard ca şi în măr­turisirile vocilor de altădată, Război pe ca­lea undelor alege o împărţire în 3 a lumii de atunci, vizualizată minimalist şi la nivelul unor imagini iniţial percutante, dar care pe parcurs nu îşi justifică recurenţa: oamenii din spatele microfoanelor, cei (majoritari) de lângă radiouri şi, desigur, cei din umbră, însărcinaţi cu supravegherea celor din pri­mele categorii. Şi dacă documentarea im­presionează prin seriozitate şi minuţie, nu poţi totuşi scăpa de o uşoară (dar persis­tentă) senzaţie de simplificare a probleme­lor, cu jurnaliştii buni şi securiştii foarte răi şi de o exagerată glorificare a rolului jucat de EL în pregătirea terenului pentru tulbu­rele '89. Suntem, totuşi, ţara unde mai toa­tă lumea asculta, dar mai nimeni nu făcea ceva... Dacă acest film ar fi venit în zilele fierbinţi de după Revoluţie (deşi cine să-1 facă atunci?!), o asemenea siguranţă a ca­tegorisirilor ar fi fost binevenită, dar parcă acum, într-o vreme în care dezinteresul pa­re a fi cuvântul de ordine în materie de ati­tudine cetăţenească faţă de orice e legat de politică în general şi de vremurile „de tristă amintire" în special, era nevoie de o radi­ografie ceva mai nuanţată. Ceea ce nu în­seamnă că filmul nu e un must atât pentru cei care îşi amintesc prea bine febrilitatea aşteptării veştilor începute cu „Aici Radio Europa Liberă", cât şi pentru cei care nu ştiu absolut nimic.
 

 
(Re:Publik)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru solomon, carmen mezincescu, razboi pe calea undelor

Opinii: