Corespondenţă Cannes 2015: Radu Muntean,  cu… un etaj mai sus la Cannes

             „Un povestitor laconic care și-a împins estetica la interesante limite extreme”

                                                                                   

     Este cum nu se poate mai îmbucurător să-ți începi ziua cu vorbe bune despre filmul lui Radu Muntean, Un etaj mai jos, văzut cu o seară în urmă, vorbe venite din partea unui critic german cu care mă întâlnesc la micul dejun, cu care nu am relații de amiciție și, de aceea, cred în sinceritatea lor. Nu văd de ce ar fi de circumstanță. Nu știe despre mine decât că sunt din România, și nici prea comunicativ nu pare, dar azi domnul Herbert Spaich a ținut să-mi spună: „Filmul dumneavoastră de la Un certain regard este perfect. Perfect. Am admirat stilul lui epurat care, indirect, spune multe despre oameni. Deși acțiunea se petrece astăzi, am înțeles, dincolo de ritmurile cotidianului actual, și ceva despre istoria lăsată în urmă. Iubesc aceste filme care nu vor să-ți ia ochii, dar îți dau atâta de gândit.” Este exact ceea ce și-a dorit și Radu Muntean pe care, cu o oră înaintea spectacolului de gală, l-am întrebat ce anume i-ar plăcea să înțeleagă spectatorii din filmul său, în primul și în primul rând. „Să-i pună pe gânduri, mi-a răspuns, să se chestioneze asupra unor noțiuni abstracte cum sunt conștiința, morala, cât și cum ne însoțesc în viața cotidiană”. Primele cronici apărute sunt, ca să spun așa, gând la gând cu bucurie, în sensul venirii în întâmpinarea dorinței oricărui artist de a fi bine citit, dincolo de gusturi, idiosincrazii care, în vâjâiala unui mare festival pot fi mai greu controlate. Leslie Fileperin de la „Hollywood Reporter” cunoaște bine cinematograful lui Radu Muntean, din moment ce scrie : „Chiar raportat la minimalismul colegilor săi, el se dovedește un povestitor laconic care și-a împins estetica la interesante limite extreme”. Înainte de a citi cronica lui Jay Weissberg din „Variety” am schimbat câteva cuvinte cu el. Am dedus că preferă Un etaj mai jos anteriorului  film al lui al lui Radu Muntean. Mai târziu, cu cronica în față, am găsit motivarea: „O dramă strâns măsurată, cu un control al nivelului de tensiune care rămâne discret și constant”. Muntean deține, potrivit criticului, „o adevărată măiestrie în conturarea unei vieți burgheze tridimensionale”. Criticii francezi, mai puțin harnici decât americanii, încă nu s-au exprimat, singurele două note date de ei la bursa cotațiilor zilnice din revista „Le Film francais” sunt, deocamdată, bune. Nu știu de ce, am avut sentimentul că unii dintre colegii noștri sunt mai ezitanți în a-și  mărturisi, la cald, o impresie. În ceea ce mă privește, nu din orgoliul alinierii la vocile străine mă simt solidară cu confrații de prin alte părți, ci pentru că m-am bucurat să-i regăsesc pe Radu Muntean, pe statornicii săi coscenariști Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu pe teritoriul lor, atât de bine stăpânit. Cred și acum că cei de la „Liberation” nu s-au înșelat atunci când, după premiera cu Marți după Crăciun, tot la Un certain regard, acum patru ani, scriau: „El este speranța cinematografului românesc de mâine”.