REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Radu Boruzescu: Felix – Debut


     Absolvent al Institutului de arte plastice, secţia scenografie, Radu Boruzescu se impune în cinematografie cu un cuadruplu debut: interpreteză concomitent rolul lui Felix din «Enigma Otiliei», rolul ceteraşului din «Munţii noştri aur poartă» şi lucrează paralel şi scenografia ambelor filme, colaborând la cel dintâi cu loana Cantuniari, iar la cel de-ai doilea cu Helmuth Stürmer.
     Surprinzătoarea sa lansare actoricească nu pare să-l emoţioneze în mod deosebit.
     «N-am nimic comun cu Felix. Este personajul care-mi displace cel mai tare din tot filmul. Îmi pare la fel de lipsit de orice şansă de-a supravieţui într-o lume nouă, ca şi toţi ceilalţi, cu excepţia lui Stănică. Nu are trecut, nu are viitor. Există doar, şi existenţa sa este cu desăvârşire burgheză. Până şi iubirea sa pentru Otilia este capricioasă, convenţională. Omul de viitor din film este Stănică. Felix alcătuieşte numai o aparenţă pozitivă. Am încercat de aceea o soluţie intermediară care, cred, în cele din urmă, nu l-a deranjat pe regizorul lulian Mihu. Felix este totdeauna apatic, nedecis, cu gândurile într-o imprecisă lume a sa, un om care nu comunică nimic, cu care nu se poate comunica. Reacţiile lui sunt doar schiţate, mereu întârziate, gesturile — doar sugerate. Dacă am reuşit sau nu, dacă toate acestea se disting pe ecran sau nu, asta încă nu ştiu şi de aceea îmi şi displace să le discut, pentru că, dacă toate aceste nuanţe care fac parte din meseria de actor nu trec rampa, vor fi destui să constate, cu ironie, că nu am făcut nimic altceva decât act de prezenţă în cadru.
     În schimb, rolul ceteraşului din filmul lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu nu mi-a pus astfel de probleme. De fapt, nu mi-a pus niciun fel de probleme. A trebuit să învăţ să mimez cântatul din ceteră şi să-mi controlez mai atent mişcările. Restul s-a aşezat parcă de la sine, în funcţie de atmosferă, de scenariu».
     Am îndreptat apoi discuţia asupra decorurilor, atât de deosebite în concepţie şi stil, de la un film la celălalt.
     «Îmi place în egală măsură să lucrez elaborând anterior în numeroase etape, sau, dimpotrivă, improvizând într-o ambianţă dată. La «Enigma Otiliei», exista clădirea aceasta, o fostă instituţie, pe care, împreună cu loana Cantuniari, am patinat-o şi am decorat-o, încercând să creez senzaţia unei locuinţe fără intrări, fără ieşiri, a unei lumi în care spectatorii să se piardă, să-şi piardă geografia locului. Din încăperi se trece în coridoare, apoi în alte încăperi. prin ferestre se văd camere, şi prin uşi se trece în alte camere. Pe nicăieri nu se iese afară, nu se scapă.
     La «Munţii noştri aur poartă» a fost cu totul altceva. Am avut acolo prilejul să mă dezbar de nişte obişnuinţe, de nişte fixaţii profesionale care mă urmăreau, de o anume tentaţie a unui baroc uşor suprarealist care mă însoţea. E mai uşor poate, când găseşti un loc atât de pitoresc ca Roşia Montana de exemplu, să-l preiei ca atare. Ruinele şi-au avut întotdeauna farmecul lor. Eu am preferat însă să refac totul. Să arate ca nou, ca în 1900. Fără încărcătură de detalii, de decoraţii; simplu şi funcţional, aproape ascetic. Şi m-am bucurat imens când lumea mi-a spus că am avut un formidabil noroc găsind astfel de case, astfel de locuri. Nimeni nu simţise că totul era refăcut, creat. Asta şi doream».
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: debut, eva havas, felix si otilia film, nunta de piatra film, radu boruzescu

Opinii: