Este un film bilanţ; evocă toate descoperirile lui I
on Popescu Gopo din cursul unui sfert de secol de la a sa
Scurtă Istorie (1956) până astăzi. Îl revedem pe omuleţul său homo sapiens, inventând focul, roata, clepsidra, elicea și multe altele. Dar mai ales ni se reevocă descoperirile umaniste ale omulețului. Gopo a priceput şi reconstituit în limbajul desenului animat un fenomen care de mult îi pasionează pe filosofi: fenomenul gândirii. Gopo desenează gândirea, arătându-ne întâi pe omulețul său, apoi cum de pe tigva acestuia se deschide un capac și cum pe acolo iese din craniu un omuleț mititel, dar absolut identic cu cel mare. Se repede la niște foi pline cu mii de cifre, apoi după ce a rezolvat preblema, se întoarce în craniul natal. Trebuie să știți că singurul psiholog occidental care a tratat materialist gândirea este genialul Pierre Janet. A gândi, zice el, înseamnă ca, în cadrul unei acţiuni făcute cu tot corpul, să introduci alte acțiuni făcute și ele, tot cu tot corpul. Cum oare să încapă? Foarte simplu, spune Janet: micșorându-și volumul. Rămân identice, dar diminuate ca volum și ca intensitate neuro-musculară. Colegii l-au ironizat pe Janet, l-au acuzat că face science-fiction, fiziologie amuzantă. Dar între timp, experienţe de laborator au arătat că o acțiune îndeplinită în gând păstrează aceeaşi configuraţie neuro-musculară cu aceea a acţiunii executate complet. Victoria lui Janet este victoria lui Gopo care a priceput exact fenomenul când a făcut extraordinarul său film :
Eu+eu=eu, reevocat în filmul de astăzi
Dar iată și un alt fenomen interesant: Gopo a redescoperit însăși ființa desenului animat; în toate tratatele de fiziologie, atunci când se vorbește de acele imagini fugare care apar îndărătul pleoapelor. Înainte de adormire, imagini care se transformă în orice; imagini pe care omul încă jumătate treaz le contemplă ca la teatru, le urmărește metamorfoza - ei bine, descriind acest bizar fenomen, fiziologii, în unanimitate, spun că aceste figuri au exact formă, structură și sincronism de… desene animate! Doi artiști au încercat să le descrie: Cocteau şi Gopo, acesta din urmă în deliciosul său
Maria Mirabela. Firește, această performanţă n-a putut să fie încorporată în recentul său film despre homo sapiens, căci este o temă delicată, dificilă, care necesită un film întreg, mereu reîncercat.
La festivalul filmelor de animaţie din 1970 spuneam participanţilor că Gopo, deşi se desparte de Disney în multe privinţe, a respectat ideea-lege, anume că desenul animat, dacă vrea să personifice pe om ca atare trebuie să aibă două calităţi: să fie în acelaşi timp caraghios și drăguţ. Da. Drăguţ. Idee care repugnă geniilor animaţiei de avangardă, care preferă monștri cu trup de stropitoare, cu picioare de ibrișim, cu două urechi pe o parte şi doi ochi pe celălalt profil. Drăguţ însă nu înseamnă dulcegărie, drăgălășenie siropoasă; acest cuvânt românesc ne poartă cu gândul la un om care, chiar caraghios, ne este drag. Echivalențele din alte limbi ale cuvântului „drăguț” (funny, comic, caraghios, drole, amuzant, nice, gentil) nu conțin niciunul ideea de drag, de „om pe care toată lumea îl iubește” pentru delicatețea sufletului său. Povestea cu floarea, cu dorința de a sădi o floare pe oriunde se duce, este și ea simbolică pentru acest tandru personaj. Mă gândesc ce mult se înrudește el cu „omulețul cu gambetă” al lui Chaplin; de altfel numele pe care mulțimile le dau acestor doi eroi ai umanității este identic: omuleţul lui Gopo, omulețuI cu gambetă al lui Chaplin...
În acest lungmetraj fără niciun dialog, omulețul îmi exprimă gândurile cu două perechi de bețe şi o linie curbă, singurele. trăsături ale feței sale. Cu eIe (observați bine!) omulețul realizează vreo cincizeci de exprimări diferite! Este un apogeu al picturii, al desenului, așa cum, pe altă parte, e un apogeu al gândiril filosofice exprimate în limba plastică a desenului cinematografic.
