REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Puterea” şi „Adevărul” – Viaţa în familia mea


Wajda (Pădurea de mesteceni), Zanussi (Viaţă de familie), Szabo (Poveste de dragoste) şi Marcus (Puterea şi Adevărul) ascultă aceeaşi voce fraternă: «O, secol al meu, sălbatecule, cine va îndrăzni să te privească în ochi»
     (...) Tovarăşul prim secretar de judeţeană Stoian coboară din Gaz-ul său şi îşi inaugurează casa. După ani şi ani de hăituială printre spaime, renunţări şi riscuri — tovarăşul Stoian are casa sa. Mare, frumoasă, îndestulată, cu invitaţi numeroşi, cu tovarăşi bine dispuşi, cu tovarăşe care schimbă între ele reţete, cu chelneri care aduc platouri, o casă de viaţă lungă în care tovarăşul Stoian are tot dreptul să se întrebe, strigând voios: «Dar ce-i aici, cimitir? Nu cântăm nimic»!?... Şi atunci, de departe, de la uşa holului, luând o atitudine solemnă de «atac», doi tovarăşi căliţi în lupte, oameni care ştiu ce-i aceea un cântec, pornesc înainte marş, lansând acea melodie aspră:... «desculţi am pătruns în palate». Tovarăşul Stoian îi priveşte sever, cei doi au uitat cuvintele lui Korceaghin: «În viaţă nu numai lupta contează, ci şi bucuria unor adânci sentimente». Nu, tovarăşul Stoian nu vrea de data aceasta cântece de luptă, ci un tango. El pune la patefon un tango nemuritor şi invită la dans pe cea mai tânără tovarăşă, deschizând balul. Nimeni nu mişcă în front: nimeni nu l-a mai văzut pe primul-secretar dansând; dar de când n-a mai simţit el, în braţele sale, un trup tânăr de femeie? Cu eleganţă crispată, cu un bun simţ adânc tulburat, fără filistinism, fără ipocrizie, cu o poftă nebună de viaţă care nimeni nu ştie exact cum s-o cenzureze, Stoian aspiră parfumul părului ei, încordat să ţină ritmul tangoului, biruit de tandreţe, uitând pentru o clipă ritmul istoriei.
     Toată lupta pentru putere şi tot adevărul despre om se concentrează în această scenă-cheie, a tangoului, care devine pasional dintr-un exces al istoriei, asumat până la capăt, până la acea linie a orizontului unde setea de putere dă iluzia că se întâlneşte cu justificarea. Marcus nu ne-a dat niciodată o scenă mai adâncă.
 
     ...N-am mai povestit demult, trebuia să vină aceste patru filme, să detectez în ele această voce de frate fascinată de împerecherile rele, dar deloc blazate, dintre om şi istorie, dintre istorie şi step, dintre stepă şi tango, dintre tango şi Styx, această voce fraternă care întreabă încăpăţânată, odată cu poetul, oricât aş înăbuşi-o: «O, secol al meu, sălbatecule, cine va îndrăzni să te privească în ochi», pentru a mă lăsa şi eu într-un genunchi, lovit de otrăvita lor duioşie, cedând acelei senzuale şi puerile voluptăţi de a mă istorisi altor fraţi prin ce-am văzut la cinema.
 
(Cinema nr. 5, mai 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: manole marcus, puterea si adevarul film, radu cosasu

Opinii: