Eugen Barbu: Un film care deschide porţile spre o dezbatere sinceră a problemelor social-politice ale societăţii.
Mihnea Gheorghiu: Filmul acesta reflectă atitudinea pe care cugetarea noastră politică a luat-o în faţa unor triste circumstanţe cunoscute de mulţi dintre noi şi pe care documentele de partid le-au înfăţişat şi explicat cu o înaltă principialitate după Congresul al IX-lea. Deci, acţiunea prezintă părţi dintr-un adevăr mai amplu şi mai complex. Eu apreciez această peliculă ca un film psihologic în cadrul, mai larg, aI filmelor noastre politice reuşite, de reală maturitate şi actualitate artistică.
Ioan Grigorescu: lată, în sfârşit, o peliculă în stare să fie evocată din naşterea îndelung aşteptatei şcoli cinematografice româneşti. Faptul că pe genericul ei se află semnăturile a doi cineaşti încercaţi, scriitorul
Titus Popovici şi regizorul
Manole Marcus (alături de care am avut fericirea să realizez trilogia
Străzile au amintiri, Cartierul veseliei şi
Canarul şi viscolul) nu mi se pare de loc întâmplător. Titus Popovici a abordat întotdeauna cu curaj numai teme serioase, grave, profunde, oferind cinematografiei noastre scenariile unora dintre cele mai reuşite filme. Manole Marcus şi-a făcut o adevărată vocaţie din filmul politic, demonstrând prin toată creaţia sa că politicul şi artisticul sunt noţiuni ce pot fuziona cu deplin succes într-o operă bazată înainte de toate pe talent, pe îndrăzneală, pe conştiinţa neabătută că, în cinematografia românească, avem ceva de spus, al nostru, şi că o putem face într-o manieră proprie de exprimare artistică.
Puterea şi Adevărul reprezintă un succes care, prin implicaţiile sale, depăşeşte cadrul obişnuit. lată un film pe care l-aş recomanda din toată inima tuturor generaţiilor.
Valter Roman: În sfârşit un film. FILMUL! Cred că este cel mai însemnat film pe care l-a dat cinematografia noastră. După părerea mea este cel mai mare film politic al Europei de după război. Pe ce mă bazez? Pe mesajul intim şi profund al acestui film: acolo unde există concordanţă între putere şi adevăr, societatea noastră socialistă arată aşa cum au visat clasicii noştri, aşa cum visăm noi cu toţii. Când există un divorţ între putere şi adevăr, se ajunge la drame umane pe care le înfăţişează, cu vigoare şi simţ aI echilibrului, filmul lui Titus Popovici. Trebuie făcut totul pentru ca puterea să fie în concordanţă cu adevărul. În slujba acestei chemări măreţe este pus filmul lui Titus Popovici, a cărui strălucire a fost asigurată de regia excepţională a lui Manole Marcus şi de cinci giganţi ai interpretării:
Albulescu,
Besoiu,
Pellea,
Cotescu,
Vrabie, dintre care, după mine, primii doi ar merita cea mai înaltă distincţie posibilă (pe plan mondial) pentru interpretare.
Malvina Urşianu: Este o mare bucurie pentru un cineast să poată aclama victoria unor colegi, aşa cum cele două filme,
Puterea şi
Adevărul, îmi dau ocazia s-o fac.
O realizare de o mare sobrietate, dar nu lipsită de patetism — aşa cum este cursul marilor râuri — pe un scenariu scris de
Istorie şi rescris de Titus Popovici, cu o impresionantă responsabilitate politică şi cu o rigoare de zile mari, o regie în care avem satisfacţia de a-l regăsi pe Manole Marcus cel din zilele lui bune, ale unui realism viguros, o interpretare, cu puţine excepţii, magistrală — şi suntem datori a-i numi în primul rând pe Mircea Albulescu şi lon Besoiu — iată atâtea date care fac din filmele
Puterea şi
Adevărul o importantă cotă cucerită de cinematografia noastră: cota gravităţii.
Vânturile prielnice sau neprielnice nu poartă pe ape nişte străine corăbii, ele suflă în chiar pânzele noastre. Nicicând respiraţia spectatorilor nu a fost mai sincronă cu aceea a eroilor de pe ecran, ca la aceste două filme. Sunt momente în care sala intră în chip firesc în joc şi dialoghează cu eroii. Ecranul depăşeşte toate dimensiunile cunoscute şi devine de 360°.
Ca cineast, iei act cu satisfacţie majoră, dar şi cu o răspundere tot atât de majoră, de ce mare forţă înseamnă filmul, şi tot ca cineast te simţi măgulit, dar şi cutremurat, de câtă putere îţi pune în mâini această artă vecină de eră cu fizica nucleară.
Puterea şi
Adevărul, acest flasch-back în Do Major, îţi lasă sentimentul tonic al unei opere cinematografice ale cărei principale virtuţi sunt puterea şi adevărul.
