Cu Puterea și adevărul, Titus Popovici se apropie de filmul de actualitate, părăsește terenul istoriei și abordează probleme contemporane, care frământă în orice clipă pe omul zilelor noastre. A scrie contemporanilor despre contemporaneitate cere un maximum de exigență, pe care Titus Popovici și-o asumă cu competență și pertinență. Scenariul său aduce în dezbatere problema raporturilor dintre indivizi, a încrederii într-o cauză, într-un ideal, în oameni, în adevăr. Drama urmărește destinele câtorva activiști de partid, pe o perioadă cuprinsă între 1944--1965. Imediat după preluarea puterii de către Partidul Comunist începe opera de construire. Deschiderea unui șantier duce la crearea unei atmosfere încordate, de neîncredere și suspiciune între Pavel Stoian, prim-secretarul regiunii respective, un înflăcărat partizan al construirii șantierului și prietenul său din ilegalitate ing. Petre Petrescu care în urma cercetărilor datelor obiective a condițiilor existente în momentul de atunci, se împotrivește începerii lucrărilor, chiar cu prețul libertății sale. Suntem în fața unor oameni prinși de angrenajul complex al vieții, ale căror răbufniri sunt justificabile. Personajele au arcuiri nu se închistează în rigiditate; destine care se interferează, care se ciocnesc, se complementează. Evitând liniaritatea și schematismul în confruntarea dintre personaje, indiferent că ele greșesc sau nu, răzbate suflul cald al omului care încearcă să-și realizeze viața. Prin această încărcătură afectivă a personajelor, realismul filmului nu se reduce la scheme și nici la o simplă fotografiere a realității.
Ideile pe care le vehiculează scenariul găsesc forța de penetrație în opera cinematografică, regizorul Manole Marcus dovedindu-se un adevărat arhitect în opera de construire, de punere în valoare a resurselor emoționale ale unor idei, reușind să sensibilizeze spectatorul. Filmul astfel conceput de regizor dă impresia unei grandioase construcții de granit în care fiecare element poate exista de sine stătător, dar combinația de volume capătă strălucire. Fiecărui moment îi corespunde o stare de tensiune, care atinge valori impresionante — cum este secvența de un suspence sufocant când la sărbătorirea noului născut al lui Duma, un copil se joacă cu un pistol, pe țeava căruia a rămas un glonte, îndreptându-l în direcția lui Stoian. Filmului îi este proprie o încărcătură dramatică concisă și fermă în desfășurarea conflictului, atmosferă la care își aduce un rol considerabil muzica lui Tiberiu Olah și imaginea lui Nicu Stan.
Despre Puterea și adevărul se poate spune că este un film de actori, în care fiecare interpret își dă măsura talentului său, tocmai prin firescul interpretării, a apropierii până la identificare cu rolul. Mircea Albulescu realizează un extraordinar rol în figura prim-secretarului Stoian. Fermitatea, dârzenia și convingerea cu care acesta acționează, impulsul său temperamental sangvin îi dau personajului acea putere de fascinație care hipnotizează partenerul, și transmit încrederea în el și în intențiile sale. Aceste date care dau siguranța convingerilor sale îi joacă lui însuși feste, făcându-l propria victimă. Adjunctul său Mihai Duma interpretat nuanțat de Ion Besoiu este personajul al cărui spirit meditativ de analiză îl fac să gândească lucid, să privească adevărul și să-l amintească atunci când trebuie, impulsivului Stoian. Lazăr Vrabie în Vasile Olariu și Octavian Cotescu în Tibi Manu devin prezențe ale căror imagini te urmăresc mult după vizionarea filmului dându-ți sentimentul că în sufletul de aparenți executanți se ascund valori ce depășesc limitele unei judecăți lineare. O distribuție în care nu poți găsi scăderi unde toată echipa se constituie omogen neputându-se face diferențieri mari între jocul actorilor, tuturor revenindu-le merite depline; astfel: Irina Gărdescu (Ana), Nucu Păunescu (Matei), Dana Comnea (Marta), Zephi Alșec (Avrămescu), Nineta Gusti (Maria), Ernest Maftei (Nichifor), Haralambie Boroș (Mărieș), Peter Paulhoffer (Hauser).
O creație deosebită în acest film face Amza Pellea, personajul ing. Petrescu oferindu-i din plin posibilități creatoare complexe. Petrescu este personajul care nu are pe tot parcursul filmului nici o pată, este comunistul care suferă pentru cauza adevărului, este o entitate, în funcție de el au loc reacțiile celorlalte personaje. Iar atunci când ceilalți trebuie să recunoască după ani că el a avut dreptate, Petrescu depășește momentul și nu-i acuză, ci privind lucrurile din perspectiva timpului care a trecut, regretă că atunci a crezut că putea face totul de unul singur. Ceea ce l-a durut foarte tare și aceasta i-o spune lui Stoian într-un moment de o emoționantă tensiune dramatică, este că: „nici interogatoriile de zi și de noapte, nici chinurile morale și fizice, nici senzația cumplitei nedreptăți nu m-au durut atât, cât faptul că tu ai putut să crezi despre mine că mi-am trădat patria".
