Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude,
Inimi cicatrizate, a fost selectat în cadrul Coproduction Village din cadrul Festival De Cinema Europeen des Arcs. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.
Au fost selectate 25 de proiecte cinematografice europene aflate în dezvoltare și, în cadrul secțiunii, vor participa peste 250 de profesioniști (producători, agenți, distribuitori) de pe întreg continentul. Alături de Radu Jude au mai fost selectați românii Adrian Sitaru cu noul său proiect:
The Fixer și Bogdan Mirică cu
Dogs.
Inimi cicatrizate este o adaptare liberă a textelor literare autobiografice ale scriitorului Max Blecher şi în special a romanului omonim. Regizorul Radu Jude continuă, cu acest nou proiect, să exploreze "relaţia omului cu corpul, cu finitudinea şi cu degradarea corporală", temă abordată şi în scurtmetrajul
O umbră de nor.
Legat de acest nou proiect, regizorul Radu Jude a menţionat: "Cred că forţa cinematografului nu stă în poveste, nici în diversele filozofii din spatele poveştilor, ci în uriaşa lui capacitate descriptivă. Sper că acest film nu va 'spune' ceva, nu va avea un 'sens', nu va comunica 'semnificaţii', sper doar că el va arăta, că va oferi descrierea amănunţită a unei experienţe umane limită la care să ne raportăm cu duioşie, cu teamă şi cu respect".
Radu Jude a câștigat numeroase premii cu scurt-metrajele
Lampa cu căciulă,
Alexandra,
O umbră de nor, iar lung-metrajul său de debut,
Cea mai fericită fată din lume a fost distins cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude,
Toată lumea din familia noastră, a obţinut Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d'Or şi Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi Premiul pentru regie alături de Premiul Publicului la B-EST
Sursa -
http://romfilmpromotion.ro/ ;
http://www1.agerpres.ro