REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Proiecțiile Docuart: “Gone Wild”, de Dan Curean, 6 iulie


Documentarul Gone Wild, în regia lui Dan Curean, intră în programul "Proiecțiilor Docuart" și este proiectat la Cinema Muzeul Țăranului Român luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Intrarea liberă.

Proiecția este urmată de o sesiune de Q&A cu producătorul filmului, George Bucur.
Producția lui Dan Curean arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici. Viața lor este văzută prin ochii tânărului localnic Ivan, un băiat care are o conexiune specială cu necuvântătoarele. În goana lor spre supraviețuire, caii sălbatici ajung să distrugă, însă, zone protejate ale Deltei, fapt ce determină apariția unor discuții aprinse între activiști și autoritățile locale, care își doresc exterminarea animalelor.
Regizorul spune despre filmare: “Stările pe care le trăiești așteptând caii să apară ore în șir, în liniște, ascuns să nu fi văzut, nu pot fi descrise în cuvinte. Asta am încercat în film, să provoc și spectatorului emoțiile și stările pe care le-am trăit și eu acolo în pustietatea grindului Letea”.
Cu privire la efectele acestui film, Dan Curean afirmă: "Scandalul provocat de încercarea de abatorizare a cailor a provocat o foarte puternică reacție a opiniei publice care a forțat cumva autoritățile să conștientizeze că acești cai există și că și ei sunt parte a vieții salbatice din Deltă, alături de celelalte vietăți sălbatice protejate. Filmul a avut un aport important la aflarea acestei povești fascinante atât de către cei în măsura să ia decizii, cât și de publicul larg. După o proiecție a filmului am auzit în spatele meu doi tineri spunând: <<gata ne-am hotarât, nu mai mergem la mare la Vama Veche, mergem în vacanță la Letea să vedem caii sălbatici>>. Astfel, cred că a contribuit cumva și la formarea și crearea unui nou brand al Deltei, cel al cailor sălbatici".       
Evenimentul de la Cinema Muzeul Țăranului este organizat de Asociația culturală Docuart, care are drept obiectiv promovarea filmului documentar exclusiv românesc. Proiectul a debutat în luna iunie a acestui an, aducând în serile de luni producții cinematografice autohtone însoțite de sesiuni de întrebări și răspunsuri alături de realizatorii acestora. 
Detalii: docuart.ro / facebook


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociatia docuart, dan curean, documentare romanesti, gone wild documentar, proiectiile docuart la mtr

Opinii: