REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Proiect educațional în cadrul Timishort 2015


     Concomitent cu desfășurarea Timishort, echipa festivalului a organizat, între 11 și 18 octombrie, și un schimb de mobilități pentru tineri, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, cu numele „Resolving Post Conflict Situations Through Visual Arts”.

     Programul a fost coordonat de Adrian Călugăru și a reunit 30 de tineri din Albania, Macedonia, Serbia, Ungaria și România, aceștia având ca scop realizarea unui scurtmetraj de maximum 5 minute care să reflecte tematica proiectului. Pe parcursul activităților, aceștia au lucrat la realizarea a 6 filme. Ei au fost îndrumați de Cornelia Iordache (scenaristică), Gheorghe Șfaițer (regie), Lucian Ciorbă (montaj), Olimpiu Vuia și Radu Ionescu (imagine).
     „Chiar dacă producția filmului a reprezentat principala activitate a tinerilor participanți, cel mai important scop pe care l-am urmărit pe parcursul celor 8 zile de activități a fost să stimulăm realizarea unei coeziuni și a unei omogenități în cadrul unor echipe din care a făcut parte câte o persoană din Albania, Macedonia, Ungaria, Serbia și România și care au trebuit să învețe cum să lucreze împreună, să identifice totodată elemente comune care au marcat societățile din care aceștia fac parte și o soluție transpusă vizual într-un scurt film”, spune Adrian Călugăru.



Galerie Foto

Cuvinte cheie: erasmus plus, program educațional, timishort 2015, youth mobility romania

Opinii: