REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Primul film particular din România. Interviu cu Florin Codre


— Când şi cum v-a venit ideea acestui film?
— Ideea filmului mi-a venit după sosirea în ţară, în ia­nuarie '90. M-am convins cum stau lucrurile, mi s-au confirmat nişte presupuneri... Când l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu la televizor adresându-se oamenilor: „Mă cunoaşteţi! Sunt...", automat mi-a mi­rosit a film. Am venit în Ro­mânia sperând să greşesc. Şi ce am gasit? Caragiale total!
— Pe afişele filmului Şobolanii roşii scrie că acesta este primul film particular din România. Dar ca producător a semnat şi dl. Pintilie...
— Cei care au lucrat cu mine mi-au spus că eu fac de fapt primul film particular aici. Pintilie este producător pe banii statului. Eu sunt producător pe banii mei.
— Filmul v-a costat 30 mili­oane lei. Ne puteţi spune de unde aţi avut aceşti bani?
— Eu n-am avut vacanţă în viata mea. Am fost un bun gospodar. Am câştigat aici 2 milioane când un salariu era 600 lei, pentru că sunt şi sculptor. A propos! La un moment dat, Tamara Dobrin mi-a spus să-l sculptez pe Ceauşescu. I-am răspuns că nu-i pot reda inteligenţa din ochi. Despre lucrările nevândue, realizate cu mulţi ani în urmă am o vorbă: ,,Lăsaţi-o acolo că-şi face ea dreptate". Acum am lucrări care valorează sute de mii de dolari.
— Cum a fost colaborarea dumneavoastră cu echipa de filmare, aflată la primul film particular?
— În afară de foarte puţini din cei cu care am lucrat, toată lumea a fost pusă pe câştigat bani. Toţi m-au luat drept dobitoc. Toată ziua auzeam: „Dl Codre! Banii!". „Dar lăsaţi-mă, domne! Ce suntem la curve aici? Nu am timp să mă duc în fiecare zi la bancă!". Eram ca o găină din care toată lumea smulge câte o pănuţă, apoi îşi cheamă şi prietenii, să smulgă şi ei. Dar am fost foarte conştient de acest lucru şi numai aşa am putut să învăţ. Tarifele pe care le-am plătit au fost cu mult mai mari decât cele oferite de stat, dar mi se pare normal. Lui Dragoş Pîslaru, spre exemplu, voiam să-i oferim o sumă mai mare chiar decât cea pe care a pretins-o. Până la urmă i-am dat cât a dorit el pentru cele patru zile de filmare prevăzute în contract. Am mai avut nevoie de el în afară de cele 4 zile. Bineînţeles că îi plăteam alţi bani. S-a comportat ca un tipic şobolan. A înţeles personajul pe care l-a interpretat şi l-a dus la bun sfirşit.
— Secvenţa cu petrecerea de la primul secretar este inspirată dintr-un episod trăit de dumneavoastră?
— Eu n-am trăit un astfel de moment. Acea secvenţă este dedusă. După film au venit la mine persoane care mi-au spus privitor la această secvenţă: „Asta nu-i nimic! Să-ţi spun eu una şi mai tare". Acum îmi pare rău că nu m-am documentat destul. Acolo sunt nişte mici timidităţi faţă de ceea ce mi s-a
relatat ulterior. Dacă filmul ar fi fost o autobiografie, ar fi fost mult mai dur şi mai trist. Nici secvenţa cu fuga din
ţară nu am trăit-o eu. Eu n-am fugit niciodată. Eu aştept încă să fugă ei! Şi nu mă plictisesc.        .
— Cum a fost colaborareă dumneavoastră cu cascadorii?
— Tristă. Noi în pionierat  eram plini de entuziasm. Ăstia şi l-au pierdut. Sunt puşi pe căpătuială. Pentru ei totul a fost afacere, afect deloc. Cu mici excepţii n-am avut sprijin din partea lor.
— Nu aţi fi fost mai câştigat dacă investeaţi cele 30 de milioane în altceva?
— Cu certitudine. Altul ar fi făcut cu ei un miliard. A fost un mod nebunesc de a cheltui banii. Îmi place foarte mult să câştig, dar numai anumiţi bani: cei frumoşi. Nu vreau să fac bişniţă aici.
—Vă mulţumesc!          -
 

 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: florin codre, interviu, sobolanii rosii

Opinii: