REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Prime apariţii în Biblioteca cinefilului


     Pregătirea publicului pentru a fi receptiv la cele mai sensibile opere pe care le dă cinematograful include un proces complex, care cere timp şi perseverenţă. Dacă presa (prin cronici, articole, informaţii) este un prim ghid de orientare al spectatorului, dacă „Cinemateca” încearcă, printr-o selecţie cel mai adesea riguroasă, să ofere posibilitatea unei viziuni istorice şi estetice asupra evoluţiei celei de a şaptea arte, cărţii de film îi revine importantul rol de a aprofunda principiile de bază ale artei cinematografice, de a explica diferite curente şi şcoli, de a pune în dezbatere arta regizorului şi a actorului.
     În această privinţă îşi spun cuvântul atât traducerile cât şi scrierile originale. Editura „Meridiane”, care o bună perioadă de timp s-a preocupat numai sporadic de tipăriturile dedicate filmului, arată în ultima vreme un îmbucurător interes pentru lucrările de cinema. Apariţia, cu câtva timp în urmă, a cărţii lui Aristarco „Cinematografia ca artă”, o lucrare de o deosebită valoare estetică, s-a dovedit a fi un semn de bun augur. Cinefilii au găsit de curând în librării două cărţi dintr-o colecţie amânată în repetate rânduri şi trecută, aproape tot de-atâtea ori sub tăcere: „Biblioteca cinefilului”. Primele două lucrări publicate: „Momente din trecutul filmului românesc” de Ion Cantacuzino şi „Serghei Eisenstein” de Ana Mari Narti, situează colecţia în rândul tipăriturilor interesante şi utile. Studiile apărute îşi îndeplinesc menirea pentru care au fost scrise, aceea de a fi bune lucrări de popularizare. Subiectele diferite supuse cercetării (într-un caz o întreagă perioadă din istoria unei cinematografii, în celălalt un singur regizor) şi felul de a le trata (deosebit atât în privinţa metodei de lucru cât şi al stilului propriu-zis) diferenţiază cele două broşuri, situând-o, pe fiecare dintre ele, pe un drum care, sperăm, va fi continuat.
     Lucrarea lui lon Cantacuzino este o incursiune istorică (documentată, susţinută de exemple) în trecutul filmului românesc. Sunt prefigurate condiţiile în care se făcea altădată filmul românesc, sunt fixate principalele etape pe care Ie-a parcurs cinematografia noastră înainte de eliberare, este subliniată contribuţia adusă de unii animatori de film (ca Leon Popescu, de pildă) sau de regizorii pionieri (Grigore Brezeanu, Jean Mihail, lon Şahighian, Jean Georgescu) la formarea unui nucleu al cinematografiei naţionale. Fructuoasă, cercetarea lui Ion Cantacuzino aduce date noi (primul film românesc ar fi Amor fatal — realizare datând din 1911 şi nu Războiul Independenţei — producţia anului 1912) şi reuşeşte să reconstitule ceva din complicatul şi adesea nesigurul drum pe care-l parcurgea un film până la realizarea sa (cuvântul martorului ocular interesant mai ales la explicarea turnării Nopţii furtunoase).
N-ar fi potrivit să pretindem de la un studiu care se intitulează „Momente” să fie altceva decât îşi propune. În limitele îngaduite de o schiţă pentru o viitoare istorie a filmului românesc lucrarea aduce o bogată informaţie, izbuteşte caracterizări sugestive, chiar dacă analiza făcută de autor suscită unele observaţii (în legătură cu accentele puse asupra unor filme şi în trecerea prea din fugă asupra altora). Poate că „momentelor” descrise de Ion Cantacuzino le lipseşte acel „surâs de indulgenţă emoţională” pe care autorul îl remarcă la filmul de montaj Lanterna cu amintiri. Textul, păstrându-şi densitatea, ar fi pierdut astfel o anume rigiditate şi ar fi fost şi mai plăcut la lectură.
     Micromonografia Anei Maria Narti este scrisă cu o mai mare căldură, cu evidentă pasiune pentru subiectul tratat. Personalitatea lui Eisenstein se desprinde din lectura celor 43 de pagini în tot ce are ea caracteristic. Drumul său în cinematograf, naşterea şi desăvârşirea marilor sale filme (Potemkin, Alexandr Nevski sau Ivan cel Groaznic), disputele teoretice la care ia parte, activitatea sa de pedagog, toate servesc la o mai completă luminare a figurii aceluia care a personificat pentru mulţi geniul în cea de a şaptea artă. În studiuI Anei Maria Narti materialul faptic este folosit cu pricepere pentru un eseu inteligent şi personal despre un om şi o operă ce este consemnată în cartea de aur a cinematografului mondial. Monografia reuşeşte să surprindă acea „unitate în diversitate” pe care o are opera lui Eisenstein, să caracterizeze, succint şi pertinent, filmele acestuia (Greva este „descrierea pestriţă, contrastantă, rasfrântă stelar în mai multe sensuri şi plină de neprevăzut a unor fapte autentice...”; Potemkin este „o cronică patetică construită cu vigoarea şi simplitatea vechilor tragedii”; Octombrie „creşte stufos, scânteietor în jocul imaginilor-idei şi al muşcătoarelor revelaţii satirice” şi aşa mai departe). Estetica eisensteiniană, aportul cineastului sovictic la gândirea cinematografică a timpului său şi a viitorului (rolul şi funcţiile pe care le acordă montajului sau monologului interior) sunt conturate în linii sigure. Ultimul capitol, „omul”, încheie cu câteva caracterizări sugestive (din care nu lipseşte şi fiorul emoţional) un portret în care criticul a ştiut să îmbine informaţia cu capacitatea de a evoca.
     Aspectul grafic aI colecţiei este plăcut. Ilustraţia, potrivit aleasă şi însoţită de explicaţii interesante, dă cititorului acea perspectivă vizuală absolut necesară la un volum care vorbeşte despre film. În schimb coperţile primelor două lucrări sunt destul de puţin inspirate.
     Dorim ca tradiţionalul „va urma”, pe care ne fac să-l întrezărim aceste prime apariţii, să nu se lase prea mult aşteptat.
 

 
 
(Cinema nr. 6, iunie 1966)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru racoviceanu, ana maria narti, ion cantacuzino, momente din trecutul filmului romanesc, recenzie carte, serghei eisenstein

Opinii: