​„Primăvara bobocilor” – cronică de film

     Aceiași echipă mică, dar verificată — sce­naristul Petre Sălcudeanu și regizorul Mircea Moldovan — care ne-a dat două anotimpuri ale bobocilor, toamna și iarna, s-a gândit să ne mai descrețească o dată frunțile cu peri­pețiile cuplului Varvara — Toderaș, care toc­mai și-au făcut băiatul agronom și... uite-așa au ajuns cu „bobocii” în primăvară. Gândul a fost bun. Avem, sigur că avem ne­voie de comedie. Vrem, sigur că vrem să ne mai descrețim frunțile, chiar dacă nu toți sun­tem „prea tineri pentru riduri”. Întâlnirea bună dintre voia autorilor și voia spectatorilor a fost, așadar, asigurată din start. Scenaristul Petre Sălcudeanu a construit o nouă poveste — hazlie, firește în jurul cuplului devenit ce­lebru în distribuția: Draga Olteanu-Matei, Ma­rin Moraru (cuplu pe care regizorul Mircea Moldovan l-a încredințat, de astă dată, actori­lor Tamara Buciuceanu-Botez și Dem Rădu­lescu, probabil în ideea primenirii hazului...) O nouă poveste însemna personaje și situații noi. Ele există. Personajele noi presupun ti­pologii noi. Ele există. Tipologiile se cereau susținute prin fel și feluri de exprimări perso­nale. Ele există. Personajele se cereau inter­pretate de actori dăruiți cu simțul umorului. Ei există. „Tunurile” mari ale distribuției sunt, firește, Tamara Buciuceanu-Botez și Dem Rădulescu aleși să ducă mai departe celebri­tatea cuplului de ceapiști, copleșit, în egală măsură, de probleme agrare și de probleme personale. Cuplul actoricesc funcționează perfect și evoluează discret dinspre arțag spre dulcea înțelegere urmând, cu sfințenie, sfințenia talentului de mari comici, linia per­sonajelor propuse. Alături, Horațiu Mălăele le ține isonul pe post de fiu trăsnit și agronom hăruit, bolnav de „boala pământului” în ase­menea măsură, încât își contaminează — exact spus ar fi recontaminează — și părinții. Ideea este frumoasă, duioasă și cu șanse de a deveni convingătoare. Dar împlinirea ei ar­tistică? Împlinirea artistică se lasă așteptată îndelung și în zadar. În ciuda forțelor actori­cești mobilizate (pe lângă trio-ul pomenit se cer așezate numele: Tora Vasilescu în chip de medic psihiatru, Anda Onesa în chip de viitoare noră, Ana Ciontea în chip de soră mai mică și iubitoare etc., un etc. nu conven­țional, ci real, pentru că, de fapt, fiecare ac­tor se află la locul lui și bine instalat în pielea personajului încredințat — ceva șchioapătă în acest film nostim ca un banc cu ardeleni și acel ceva trebuie căutat în chiar structura lui, a filmului. Până la un punct, punctul dinspre final, structura se ține și actorii o susțin din toate puterile. Un început foarte bun — mică fanfară dirijată de Sevastița Ilfov („Ilfov, județul?”) alias Anda Onesa, care cântă „bis” în așteptarea fiului nu rătăcit, nu rătăcitor, ci trăsnit și simpatic-antipatic prin persoana lui Horațiu Mălaele. Câteva secvențe din care hazul țâșnește spontan fără să aibă nevoie de vreo presiune binevoitoare din partea privitorului: apariția lui Ionuț-Mălăele în sat, pe măgar, defilând și defilat de două bătrâne care joacă... șah; țăranca bătrână care, înarmată cu multe „chei” (o fi doiș'pe? o fi șaiș'pe?) își „grijește” văcuța pe patru roți; scandalul măreț ridicat de Toderaș Varvarei sale mult iubite, pe ideea: divorțăm! — piesă de rezistență în economia filmului. Chiar dacă puterile lui nu sunt din capul locului prea mari, filmul stă în picioare până în momentul în care trebuie să facă saltul dinspre acumularea de situații spre rezolvarea lor. Momentul în care aprigei Varvare i se pregătește o surpriză menită răsucească axul comportamentului. Surpriza aceea însă se întâmplă înafara filmului. O elipsă mare văduvește „bobocii” de spectacolul conflictului final și lasă spectatorul într-o ceață deasă, lăptoasă, abur tandru de imagini tandre, în care toți cei care nu înțelegeau că locul lor de muncă este la locul de muncă, se află, fericiți și voioși chiar acolo unde trebuie să fie, iar Varvara se transformă, brusc, în blândă și transparentă imagine a înțelegerii împinsă până la supunere. Idilica secvență a mesei „în familie”, cu ritualul împărțitului ciorbei începând cu farfuria soțului, în buna lege țărănească („Puțină țelină? Puțin morcovior? O aripioară?") preluat de Sevastița, ar fi funcționat brici, dacă și-ar fi găsit liantul cu restul filmului. În absența liantului, scena rămâne nostimă în sine — cum în sine rămân să funcționeze destule din secvențele reușite ale Primăverii bobocilor.
     După primăvară, ce anotimp vine? Parca vara... Vara, simbolizează coacerea. Împlinirea. Să așteptăm, așadar, coacerea. Să așteptăm împlinirea.