Liliana Tomescu – Portret

     Am întâlnit numele Lilianei Tomescu pe genericele a şase filme: Pe răspunderea mea, llie în luna de miere, Nu vreau să mă-nsor, S-a furat o bombă, Paşi spre lună şi Harap Alb. În niciunul din aceste filme farmecul şi neobişnuitul ei talent n-au fost puse în valoare, neşansa — cu perseverenţă repetată — de a rosti texte plate ori de a evolua în secvenţe schematice, au împiedicat-o să egaleze pe peliculă succesele obţinute pe scenă. Scânteietoare în comedie („Pigmalyon”) ori în dramă („Luna dezmoşteniţilor”), a fost solicitată, la apariţiile pe platou, să joace numai roluri considerate a fi hazoase, muzicale etc. Din capul locului trebuie precizat că Lilianei Tomescu, actriţă înzestrată cu capacitatea de a-şi domina temperamentul artistic, pentru ca reacţiile ei să conveargă firesc spre esenţa personajelor interpretate, îi sunt proprii mijloace de afirmare multiple. În cronicile consacrate ultimului său rol în teatru, într-o piesă de O'NeiII, am întâlnit, tot mai des amintit, numele Giulettei Masina. Nu i se poate aduce actriţei un elogiu mai mare decât asemuirea cu aceea care a fost numită pe drept cuvânt „o interpretă a speranţei”. Regizorii i-au reţinut pe peliculă, Lilianei Tomescu doar zâmbetul, râsul, mişcarea neastâmpărată, gestica trădând vitalitate şi optimism. Nimic contrafăcut, fericita impresie de spontaneitate (în ciuda elaborării „cu încetinitorul” a rolurilor) vervă naiv, copilăros colorată, iată câteva atribute care au adus-o în filme. Fata gingaşă din Pe răspunderea mea, devenită stihie (Ochilă) în Harap Alb, sunt, deopotrivă, îmbogăţite în ciuda palidelor desene regizorale cu umorul şi inteligenţa unei actriţe deosebit de receptive la modernitate, la nou.
     Mulţi actori se nasc cu o sumedenie de daruri şi conştienţi de fenomenul ce-l reprezintă nu fac, pe parcursul unei cariere întregi, decât să se „jefuiască” de propriile calităţi, neadăugând nimic farmecelor lor native. Alţii „se fac” actori, muncesc perseverent, îşi reconsideră mijloacele artisticeşti, nu se aventurează în roluri care le sunt străine şi cuceresc cu preţul unor uimitoare strădanii, încrederea publicului.
     Şi există şi actori dăruiţi de la primii paşi făcuţi pe scenă sau pe ecran cu fantezie şi ritm, cu sensibilitate şi graţie, cu şansa rară de a putea ataca aproape orice rol dar care nu se mulţumesc cu atât: ei răstoarnă totul, se modifică pe ei înşişi, o iau necontenit de la capăt, un drum o dată cucerit e abandonat, caută, caută fără ostenire.
     Liliana Tomescu e o asemenea actriţă...