REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Portret în oglindă


     Trecut de pragul celor 70 de ani, după 40-50 de filme (depinde cum numărăm „coregiile”), Sergiu Nicolaescu a socotit că a venit momentul să semneze un echivalent cinematografic a ceea ce pictorii numesc, convențional, „portretul artistului la maturitate”. Exercițiul presupune privirea, în multe cazuri, narcisistică, în oglindă. Orient Express mi-a apărut un astfel de uitat prelungit într-o oglindă atât de frumos înrămată de directorul de imagine Florin Mihăilescu și ținută în mână de unul dintre coscenariști, Ioan Cărmăzan. Asemenea unui sufleur credincios, acesta îi șoptește fraze filosofice despre irosirea timpului. Ba chiar și versuri frantuzești: „il pleut sur la ville comme dans mon coeur”. Nu are importanță cât și ce anume s-a păstrat din romanul lui Tudor Teodorescu-Braniște „Prințul”. Nu aparține acelor cărți tiranice, care stârnesc imaginația fiecărui cititor gata, apoi, să se simtă atacat în drepturile sale de proprietate. Tocmai de aceea este o literatură generoasă cu cinematograful, cu condiția să nu fie transformată într-un pretext narativ pentru înșiruirea unor panseuri despre neputința aristocratică de a trăi, într-un decor rafinat, prea lustruit pentru a putea crede că el a fost martorul unei ratări. Un bărbat de viță nobilă și-a pierdut viața tocând banii prin cazinourile străinătății. Ceasul apusului îl găsește în conacul familiei, amețindu-și singurătatea cu câteva ritualuri, vizite ale vecinilor, întâlniri mai mult sau mai puțin dorite, între unele și altele alergând pe un splendid armăsar negru să vadă trecerea Orient Expressului, vehicul al drumurilor sale de altădată. Și, nu mai puțin, al fantomelor trecutului. Unele dintre ele chiar îl mustră, mai ales cea a tânărului care a fost. Este greu de știut cine i-a băgat în cap lui Sergiu Nicolaescu (regizor şi coscenarist, în această ultimă ipostază alături de amintitul Ioan Cărmăzan și de Corneliu Dragomirescu) cum că nu s-ar mai fi operat prin lume astfel de manevrări ale timpului pe ecran, în virtutea cărora individul de odinioară este catapultat ca martor „aevea” al prezentului. Cică ar mai fi fost niște încercări, ni s-a spus, în Franța, prin anii '50 - '60, ca și cum ar fi vorba despre niscaiva descoperiri de oseminte neidentificate. Nu am de gând să comentez, acum, penibilul unei astfel de aserțiuni, ci doar să amintesc că, printre altele, cinematograful ultimei jumătăți de secol este plin de caricaturizări ale modelului bergmanian din Fragii sălbatici, răsărite cu duiumul, asemenea bălăriilor. Nu vreau să anihilez meritele de actor ale lui Dan Bittman, interpretul prințului tânăr, umbra lui mustrătoare, la gura focului, acolo unde apare, uneori, ca zâna din povești, și imaginea unei iubite sacrificate; el își face datoria, ca și Ioana Moldovan, dar nu văd ce farmec ar mai putea supraviețui în atmosfera sufocată de tiradele „bătrânului” deținător al „supremei filosofii”: „Toți aceștia au făcut averi, războaie, au construit, au dăruit copii... Eu nu am făcut nimic deosebit. Regretul de a nu fi făcut nimic devine, încetul cu încetul o sursă de voluptate. Sunt și alți oameni sub vraja acestui narcotic. Lumea le spune ratați. În fond, a realiza înseamnă a epuiza (...) Mâine vei privi în urmă și vei vedea că realizarea ta are nenumărate scăderi. Vei fi tu însuți nemulțumit «N-am făcut» - aceasta este suprema filosofie. În această variantă, vei putea spune: «n-am făcut, dar dacă...» Viața se poate trăi fără certitudini, fără realizări. «Dacă» deschide porțile infinitului”. Te aștepți să vezi un chip răvășit de amărăciunea acestui cinism. Așa cum ni se înfățișează, un Sergiu Nicolaescu cel dintotdeauna, eroul nu este, însă, nici cinic, nici trist, nici dezabuzat, ci doar mai vorbăreț. Au avut grijă alte personaje să ne atragă atenția cât de distins este acest „om împotriva timpului”. Încă de la început, și din off, soluție de telefonie rapidă.
 
 
(Adevărul, 25 septembrie 2004)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: magda mihailescu, orient express, sergiu nicolaescu

Opinii: