REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Gheorghe Dinică – Portret


     Pentru cine urmărea prin 1961 spectacolele din sala Casandra unde se produceau studenţii Institutului de teatru, era o încântare să-I vadă pe Gheorghe Dinică în rolul Enesimo Lupus din „Centrul înaintaş va muri în zori” de Cuzzani. Orbiţi de spectrul fotogeniei, regizorii de film aflaţi în sală în căutare de interpreţi îl aplaudau frenetic pe Dinică dar îi invitau pe platou pe mult mai puţin inspiraţii lui colegi. În accepţia unora dintre ei, tânărul acesta cu înfăţişare de şofer, hamal, pescar de larg, miner, reprezenta un tip de actor cam prozaic, nespectaculos, în ciuda calităţilor şi, în consecinţă, nu îl distribuiau.
     A trebuit să treacă o vreme până ce (e drept că între timp Dinică se remarcase ca un foarte bun actor de teatru) ochiul experimentat al regizorului Victor Iliu să-l redescopere şi să-i propună să apară în Comoara din Vadul Vechi. Rolul, deşi de mică întindere, a relevat cronicarilor de film un actor cu un viguros temperament dramatic, cu capacităţi de interiorizare evidente. Un rol similar — activist de partid — l-a adus în distribuţia ecranizării romanului „Străinul” de Titus Popovici, întreprinse de către Mihai lacob.
     Clasicul om în haină de piele era handicapat de marea galerie de „Maximi” din filmele de început ale cinematografiei sovietice. Dinică a izbutit, fără a pastişa, să dea viaţă unui om de partid de o construcţie sufletească unică, cu gesturi calme, măsurate, dotat cu o intuire desăvârşită a ceea ce am numi exactitatea economică a mişcării. Nimic de prisos, mâinile ori ochii artistului nu „joacă” independent de actor, o linişte care e semnul robusteţii lăuntrice proprie comunistului, se înstăpâneşte în jurul lui, senzaţia de gravitate nu contracarează omenescul personajului.
     Şi în viaţa de toate zilele Dinică rămâne acelaşi tânăr modest şi calm, constatăm că nu iubeşte prea mult publicitatea şi îşi urmează drumul spre împliniri cu siguranţa şi seninătatea învingătorului. În afara rolului din Procesul alb (regia: Iulian Mihu), realizat pe aceeaşi linie ascendentă, îl aşteaptă pe Gheorghe Dinică încă multe filme în care figura lui cunoscută şi îndrăgită (de şofer, ori pescar de larg, ori miner) să capete consacrarea pe ecranele româneşti.
     Şi nu numai pe ele…
 
(Cinema nr. 6, iunie 1965 – Festivalul Mamaia 1965)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festival mamaia 1965, gheorghe dinica, gheorghe tomozei, portret

Opinii: