Doamne şi ce ropote de aplauze, ce bucurie când, în sfârşit, ăla bunul l-a răpus în scena finală pe ăla răul. Vă aduceţi aminte! Vă aduceţi aminte ce magistral a tras pe sub mână, focul acela de pistol?...
Să începem de aici. De la acel foc de armă, cu fum cu tot. Un film de o oră şi jumătate are un metraj de 2.700 m. Un metru de peliculă cuprinde 48 de fotograme. O fotogramă e atât:
Deci acelaşi film ni se perindă prin faţa ochilor, prin cele 129.600 de fotograme. Împuşcătura de care vorbeam mai sus, ştiti cât de mare e?
Are circa 25 de fotograme... cu fum, cu tot! Da! Dar ce ropote de aplauze, ce bucurie !... Din aceste mici bucăţele, puse cap la cap, se-nfiripă acolo, sus, pe pânză, personajul, povestea. Dar din cele 129.600 de fotograme aţi văzut cât de puţine declanşează finalul, dezlegarea povestirii?
Şi iată că am ajuns la ceea ce doream să spun. Nevoia de metraj a actorului pentru a-şi putea construi personajui. Această imagine abstractă de bun, rău, inteiigent, prost, generos, meschin şi multe attele, câte mai sunt ele de toate, pot fi realizate doar prin concreteţea gesturilor, situaţiilor, care se văd, se aud, proprii acestei arte în mişcare. Toate acestea, adunate cu migală şi talent, creează personajul, dar nu prin suma, ci prin produsul lor, Dar pentru ca imaginea personajului să se-nfiripe, trebuie să-l vezi, adică să dispună de bucăţelele acelea mici, fotogramele, de care vorbeam la început.
Dacă personajul apare de şase ori în film, actorul are grijă să înfăţişeze în fiecare din aceste apariţii, în fiecare scenă, altă latură caracteristică, pentru ca în final, toate la un loc, să dea spectatorului imaginea completă.
De câte ori n-aţi auzit comentându-se scena în care unul sau altul din eroii filmului nu făcea nimic. Da, într-adevăr, de la aceste momente, de la scenele în care nu se face nimic, de aici începe adevărata măiestrie a scenaristului, a regizorului, a actorului.
Încrederea în capacitatea actorului de a fi expresiv, deşi nu face nimic, este un lucru pe care, din păcate, nu l-am întâlnit prea des. Oricum, reţin cazurile fericite, când acest procedeu s-a dovedit bine şi inspirat ales de realizatori.
Un personaj nu se compune numai din ceea ce face, ci poate chiar şi din ezitări, stări perplexe, când aparent nu face nimic, Dar pentru aceasta, în cinema, e nevoie de metraj. Trebuie:
1) Să se filmeze momentul respectiv.
2) Să rămână în film, la montaj.
Actorul de har va şti, întotdeauna, să folosească, la maximum, fiecare metru de peliculă, dar... dar... OFERIŢI-I-O!
Altminteri, scena aceea... (Doamne, şi cum ai construit-o...) Ai visat-o un an şi o vară, ai filmat-o primăvara şi toamna, când se numără bobocii. Manii... manii... Vezi că nu-s cu toţii ei/ Ăi de te-ai gîndit la ei...!
Dar despre asta, altă. dată...
