REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Pe malul stâng al Dunării albastre” – cronică de film


     De la Gioconda fără surâs (1967, deci) până acum, Malvina Urșianu nu a realizat de­cât şase filme. Sigur că e puțin, sigur că ar fi putut mai mult, sigur este că nu cantitatea ci calitatea contează atunci când e vorba de opera unui creator şi mai ales, sigur este că, în cazul de față, mai importantă decât împărți­rea filmelor la numărul anilor trecuți este căutarea firului conducător care leagă, aşază şi fixează aceste filme într-o ordine de idei anume, finalmente, într-o operă cu o lume anume: lumea autoarei. Cu obsesiile, fixurile, chiar, cu experiențele ei, pâna la un punct comune cu cele ale unei generații, de la acel punct mai departe personale, subiec­tive — uneori pătimaş subiective, nu numai pentru că Malvina Urşianu este un creator pătimaş, dar pentru ca arta este pătimaşă. Autor total, Malvina Urşianu reface, de la film la film, cu seriozitate cu luciditate şi rigoare (mult pomenita rigoare atunci când e vorba de opera ei) drumul experiențelor personale. Cu rigoare şi cu pudoare ea pune accentul apăsat pe nota personală a acestor expe­rienţe, căutând însă de la film la film acorduri şi racorduri cu experiențele paralele, ceea ce scuteşte opera ei de aerul agresiv care încon­joară operele autobiografice. Filmele Malvinei Urşianu nu sunt autobiografice, ele comunică doar o privire anume asupra unor eveni­mente, stări şi sentimente cunoscute. O pri­vire, adică un punct de vedere. Un punct de vedere asupra dragostei marcată de lupta de clasă : Gioconda fără surâs. Un punct de ve­dere asupra unui moment de răscruce în is­torie: Serata. Un punct de vedere asupra iu­birii înțeleasă ca sentiment generos, ca rădă­cină a relațiilor dintre oameni, dar şi a omului cu sine: Trecătoarele iubiri. Un punct de vedere asupra istoriei. Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu. Un punct de vedere asupra ideii de sacrificiu: Liniștea din adâncu­ri. Un punct de vedere asupra tuturor acestor puncte de vedere: Pe malul stâng al Dunării albastre.
     Malvina Urşianu este un autor care își ia experiența în serios. Filmele ei dialoghează, se completează, „îşi iau vorba din gură”, îşi predau ideile într-o — şi ea patimaşă — cău­tare a exprimării totale, a devoalării şi desci­frării tuturor sensurilor. Dar operația de rotunjire aici se întâmplă, în acest Pe malul stâng al Dunării albastre, care, da, poate fi privit şi primit drept povestea unei foste dan­satoare ajunsă moşiereasă prin căsătorie și epavă prin forţa împrejurărilor, dar şi povestea orfanei care fuge din calea unui prezent pentru ea de neînţeles, înspre un viitor care s-ar putea să n-o înţeleagă, dar şi povestea ilegalistului „nimerit” la conac, dar şi, finalmente, povestea unui timp descifrat de au­toare (altfel, sigur ca altfel) în Serata, Liniștea din adâncuri: timpul schimbării timpurilor. Pe malul stâng al Dunării albastre completează filmografia unui autor preocupat până la obsesie de soarta oamenilor în momentele de cumpănă ale istoriei. Completa­rea nu se întâmplă însă doar pe o baza tema­tica, ci pe baza acelei experiențe de care vor­beam la început, şi ea funcţionează în ciuda distanțelor astronomice care separă structu­ral personajele principale, acele „purtătoare de idei” ale oricărui film. Nici o atingere de „suprafață” între învinsa Giocondă fără surâs, învinsa doamnă din Liniștea din adâncuri şi învinsa Zaza din Pe malul stâng... Atingerea este de fond. Ea se întâmplă în chiar senti­mentul înfrângerii, al eşecului unei vieți. Structurile diferite sunt însă „fenomenul de suprafață”. Baza (ca să citez replica maioru­lui neamţ interpretat de Andrei Finți) rămâne pe loc, în istorie ca şi în fizică. lar baza aces­tui film, ca şi baza celorlalte, este chiar isto­ria, cu forța ei de pecete asupra destinelor omeneşti. Istoria ca eveniment, dar şi ca timp anume, care naşte oameni anume, situații anume. Ilegalistul din Liniştea din adâncuri, cel din Serata şi cel din Pe maIul stâng... Fe­ciorul-sfetnic fals din Linistea... şi cel sincer „fals” din Pe malul stâng... Lumea snoabă din Serata și rudele snoabe din Pe malul stâng... Dezrădăcinatul Andrei din Trecătoarele iubiri, dezrădăcinatul Voinea din Liniştea din adâncuri, şi viitoarea dezrădăcinată, fetița care părăseşte locurile natale ducând cu ea în chip de pavăză şi blazon portretul mamei. Firele care leagă „fenomenele de baza” din filmele Malvinei Urşianu răzbat până la suprafața lor. Secvențe întregi în Pe malul stâng... cheamă în memorie secvențe-surori din filmele ante­rioare. Momentul de intimitate stăpâna-sluga, scena masajului, antologică pentru Gina Pa­trichi şi Gheorghe Dinică, şi „echiparea” doamnei din Liniștea din adâncuri, în pre­zenţa feciorului numit, acolo ca şi aici, Matei, nu din lipsă de inspirație, ci printr-un fel de moştenire a numelui o dată cu funcţia. leşi­rea boierilor după furtuna pe scările conacu­lui răspunde unei scene asemănătoare din Serata. Ca şi pregătirile de luptă din subsolul conacului, ca şi relaţiile stăpânilor cu nemții.
     Pentru o data însă autoarea pare să-şi în­calce legea de aur a construcției dramatur­gice, potrivit căreia aproape nici un personaj nu era mai important decât altul, ci fiecare și rând pe rând, suport de strălucire pentru celălalt. Aici, responsabil cu strălucirea este per­sonajul aproape de pitoresc al Zazei, pus în valoare cu egală plăcere de către autoare şi interpretă. El este cel mai viu şi colorat per­sonaj feminin scris de Malvina Urşianu, și cea mai puternică demonstrație actoricească a Ginei Patrichi. Fermecătoare şi oribilă, aprigă şi candidă, distinsă şi necioplită, generoasă și hrăpăreață, întotdeaună spontană și sinceră în stările ei, Zaza Ginei Patrichi este uluitoare și paradoxală ca amestecul de colonie franțuzească cu mirosul de ceapă și țuică. Perechea cu Matei (Gheorghe Dinică) este pereche în sensul cel mai strict al cuvân­tului: sacul şi petecul. Privirile lui Dinică, fa­miliaritatea tonului şi a gesturilor, impertinența prezenței, totul creionează, rapid şi fără greş, portretul unui suflet de slugă, gata de orice vănzare. Dacă față de Zaza autoarea mărturiseşte o anume tandreţe discretă, venita din înțelegerea „fenomenului”, faţă de Matei, privirea este rece, necruțătoare. Pentru că în timp ce Zaza reprezintă o categorie umană inofensivă, care „cade” singură din ta­bloul istoriei. Matei reprezintă o categorie pe­riculoasă, a slugilor gata să intre la orice stăpân. Matei, singur la masa părăsita pentru o clipă (deocamdată) de boieri, cu degetele în holul cu caviar şi cupa de şampanie alături, iată o imagine care spune multe despre anti­patia autoarei față de asemenea personaj. Separat sau împreună, cuplul Zaza-Matei în­credințat unor actori ca Gina Patrichi şi Ghe­orghe Dinică este fascinant şi este foarte probabil ca oricare alt regizor ar fi mizat o sumă mai mare din capitalul filmului pe aceasta putere de fascinație. Pentru Malvina Urşianu ei sunt doar culorile tari care, prin contrast, pun în valoare fondul tabloului. Ea nu se sfieşte să „taie” o scena de mare efect și de mare virtuozitate actoricească cum este cea a trezirii Zazei după chef, pentru ca să aducă în scenă personaje noi. Cumnatul (un George Constantin cu modestie supus rigori­lor unui personaj mai puțin liber în mişcare), cumnatele (Maria Rotaru şi Emilia Do­brin-Besoiu). După cum, cu aceeaşi lipsă de mila pentru „frumusețea momentului”, nu lungește o scena, antologică după părerea mea, cum este aceea a masacrului, ci o între­rupe aproape brutal ca să facă loc altei pe­rechi de personaje: lustin Bostaca (Valeriu Paraschiv, cald, îmblânzit, scos din corsetul personajelor sale de până acum) şi fetițla (Dana Felicia Simon, o mică performera în înțelegerea indicaţiilor regizorale), personaje foarte importante în ordinea de idei a filmului pentru ca prin ele se sugerează o posibilă punte de înțelegere între trecut și viitor. Dar autoarea nu-și fixează interesul nici asupra lor. Ea le pune doar în stare de funcționare, apoi mută centrul atenţiei asupra altor „feno­mene”. Cum ar fi întâlnirea dintre Zaza şi Za­raza (o Stela Popescu în stare de explozie) sau întâlnirea Zazei cu nobilă familie a Davideştilor (Mimi Enăceanu şi Geo Saizescu). O întreagă lume se povesteşte în câteva momente, prin schimbul de replici dintre fosta dansatoare ajunsă boieroaică şi boieroaica ajunsă vânătoare de zestre, două biete femei finalmente pe care autoarea le aduce scurt la acelaşi numitor, făcând-o pe bătrâna boie­roaică de viță veche să alunece candid în limbajul verde al dansatoarei. După cum pre­zența unchiului Guy — ultima apariție a re­gretatului Fory Etterle — portretizează nu un personaj, ci o epoca. Pentru că, tot arătând ce se petrece într-un conac din Bărăgan la sfârșitul războiului (vorba Zazei către cumnatul Costi: „lucruri oribile, dar nu sunt obligată să-ți dau socoteală”), tot mutând acţiunea din odăile de sus în care se petrece în cele de jos în care se luptă, tot descifrând legăturile secrete dintre personaje (impresionantă prin delicatețe, mulțumită şi grație Mărioarei Ste­rian, legătura dintre fetițâ şi „slujnica"), au­toarea scoate la lumină argumentele istorice, seismele vechi care au şubrezit temelia unei societăți pe cale de dispariție şi i-au pregătit prăbușirea ce urmează să se întâmplă. Ceea ce părea a fi prim planul acțiunii se dove­dește astfel doar paravanul ei. Pe malul stâng al Dunării albastre nu este deloc povestea unei „fete din popor” ajunsă dansatoare de bar şi de acolo moșiereasă, ci rememorarea unui moment de răscruce făcuta din interio­rul unei experințe anume, al unei optici anume, optica unui creator pentru care rela­ția dialectică între cauză şi efect n-a fost ni­ciodată o formulă „de limbaj”, ci o realitate.
     Dacă în ce priveşte conținutul, acest al şa­selea film al Malvinei Urşianu le poartă în el pe toate celelalte, ca formulă cinematografică el mi se pare cu totul deosebit de toate celelalte. Autoarea nu renunţă — nici n-ar putea, pentru că e vorba de o structură — la bine-cunoscuta-i rigoare dramaturgică, dar limi­tele acestei rigori sunt mai elastice, mai suple. Armatura construcţiei este solidă, ca de obi­cei, dar invizibilă. Vizibil este numai efectul ei. Filmul are stralucire, nerv, umor, o mișcare liberă, elegantă, degajată. Replicile sunt vii, spirituale. Subtextul se comunică uşor, în sugestii, de muzică, de sunete — ceasurile care încep să bată în conac, clopotele în dungă, sunetul de pian dezacordat, o frază muzicală lirică sau amenințătoare (coloana sonoră inginer Anuşavan Salamanian), imagi­nea — Vivi Drăgan Vasile — surprinde prin uşurința cu care schimbă atmosferă după at­mosferă, lumina moale din budoarul Zazei, cu lumina rece, de chilie, din camera fetiței sau lumina crudă de exterior, crudă pentru obrazul devastat al Zazei, dulce pentru goana cailor în câmpie. Montajul (Adina Georges­cu-Obrocea) urmăreşte în aceeaşi mişcare de grație elegantă legăturile de idei ale filmului. Nici o crispare nu strică armonia acestui film ce pare scris dintr-o răsuflare şi realizat în secunda imediat următoare. Deşi lucrurile sunt departe de a sta astfel. Scenariul a fost scris înainte de Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu şi Liniștea din adâncuri. Să recunoaş­tem, este nevoie de o mare concentrație de forță în substanța unor idei pentru ca ele să se păstreze şi să se transmită cu atâta pros­pețime după o atât de lungă aşteptare. Dar forța și răbdarea în fața lungilor aşteptari sunt şi ele parte din structura unui actor care în 16 ani a realizat, totuși, numai şase filme. Sigur cantitatea nu este un argument. Dar aici nu despre cantitate este vorba, ci despre timp. Atât de prețiosul timp al oricărui creator de valoare. Acest timp nu mai poate fi recuperat, iar pierderea lui nu păgubeşte numai o per­soană fizică, aceea a Malvinei Urşianu, el paăgubeşte în egală măsură şi ființa unei cinematografii.
     Este greu de spus cum ar fi arătat Pe maIul stâng al Dunării albastre făcut la vremea lui.
     Aşa cum arată astăzi, el este imaginea exact a ceea ce se poate pierde atunci când se pierde...
(Cinema nr. 10, octombrie 1983)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, eva sirbu, gina patrichi, malvina ursianu, pe malul stang al dunarii albastre film, vivi dragan vasile

Opinii: