Filmul Patima este o pagină din istoria luptei de clasa în țara noastră; un subiect de mare interes deci, slujit de o echipă de actori (în frunte cu Draga Olteanu-Matei, Emanoil Petruț și Gh. Cozorici), cunoscuți și stimați de marele public. lata cele două atu-uri ale filmului care explică (și justifică) marele interes arătat peliculei de către un număr de-a dreptul impresionant de spectatori, încă din primele zile de după premieră. Draga Olteanu-Matei nu numai că răspunde pe deplin așteptărilor publicului, dar mai mult, prezența ei în film a devenit un stimulent puternic pentru ceilalți parteneri: Gh. Cozorici, Vasile Cosma, Mariana Buruiană, Ovidiu Moldovan, Dody Caian-Rusu și Zephy Alșec care o secundează fără cusur. Emanoil Petruț își înscrie chiar o nouă pagină remarcabilă în Iunga istorie a rolurilor sale. Imaginea semnată de Mircea Mladin și George Cornea, de bun efect plastic, contribuie să facă filmul „plăcut”; ca și decorurile lui Guță Știrbu și costumele Ilenei Oroveanu-Kosman, plasticieni laborioși și inspirați; ca și muzica semnată de Cornelia Tăutu, care poate fi considerată printre cei mai buni compozitori (și nu numai pentru film). Dar marele succes comercial aI Patimei nu ne poate obliga să nu vedem și „umbrele” sale: 1) Draga Olteanu-Matei renunță uneori la sobrietate (sau, poate, n-a fost suficient îndrumată de regie) și „îngroașă” exagerat unele momente, alunecând periculos spre „facil”, accident neașteptat, desigur, dar oricum evident; și 2) greșeala regiei care n-a știut ce să facă cu obiectivul în clipele culminante, lăsând actorii să se consume la distanță, departe de public, solitari, ca pe o scenă de teatru...
