REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Viclenia istoriei : “Pădurea” - cronică de film


     Mare este hegeliana «viclenie a istoriei» ! Mai mult ca sigur, filosofului nu i-a dat prin cap cum se poate ea strecura, de unde răsare când nici vorbă să te aștepți. Mult decât atât, se adaptează cu perfidie vremurilor. Cui să-i fi trecut, bunăoară, prin minte, că un nevinovat tablou al lui Ion Andreescu, un Crâng desfrunzit, încă un crâng atât de drag marelui nostru artist, ar fi putut să bage zâzanie în relațiile o vreme pașnice, după cum bătea vântul, dintre două țări, colorate în roșu pe harta Europei, România și Jugoslavia? Mai mult decât atât, chiar să zgâlțâie șandramaua politică a vecinilor din amintita Federație?
Un excepțional documentar al lui Sinișa Dragin, Pădurea, reface insolita călătorie a picturii, prilej de a evoca și reconstitui pagini ale unui trecut nu chiar atât de îndepărtat, dar pentru mulți uitat ori necunoscut altora. Totul cu un acut simț al istoriei, al versatiliății cu care operează aceasta, dar și cu mult umor. Imaginația autorului a adăugat subiectului, așa cum l-au înregistrat arhivele, câteva secvențe de ficțiune care nu numai că nu strică întregul, dar potențează ironic enormitatea. Un articol al criticului de artă Radu Bogdan, omul care și-a dedicat o bună parte din viață studierii operei lui Andreescu, i-a fost semnalat cineastului de către colegul său Copel Moscu ca un bun punct de pornire pentru un film. Cercetarea s-a asociat cu imaginația, într-o structură care nu trădează adevărul, doar îi adaugă extensii plauzibile, de tot hazul, atât cât ne îngăduie o istorie trăită. În plină glorie a vajnicului mareșal Iosif Broz Tito, la sfârșitul lui 1947, (primit cu recepții fastuoase în țara noastră), pentru a consfinți prietenia cu cel văzut ca un erou al războului abia termiat, cineva a avut ideea de a-i dărui o pictură de Ion Andreescu, Crângul deja pomenit. De ce tocmai o operă a unuia dintre artiștii cu viața repede frântă, care a creat atât de puțin ? Greu de spus. « Ce dracu i-au dat tabloul ăla ? Cum de ce ? Tito a luptat alături de partizani, unde se ascund partizanii? În pădure, după copaci. Se leagă ». Este dialogul, ficțional, din of, dintre doi milițieni români, Ionescu și Popescu, tristă contrarapondere, dincolo de comicul ei, la amărăciunea comentariului criticului de artă. În țara prietenă, „omologii” milițienilor noștri, își dau și ei cu părerea: ”Ce e în tabloul ăsta? Niște copaci. Nu sunt oameni”. Cadoul va fi , desigur, acceptat, spre marea mândrie a autorităților românești, numai că,” ușa istoriei avea să fie trântită cu o mare bufnitură”, spune comentatorul. Tito cade în dizgrație. De acum încolo, pentru foștii prieteni, el va fi ”coada de topor, călăul” și alte asemenea epitete dragi lui Stalin.
     Oare ce se va fi întâmplat cu tabloul nostru? Se va afla că atârnă la loc de cinste, în cunoscuta vila de vacanță a lui Iosif Broz, din insula Brioni, reședință frecventată de vedetele vremii, Liz Taylor, Burton, Sophia Loren. Bieții români care se chinuiau să-l recupereze, nu aveau cum să bănuiască rolul picturii în altă rescriere a istoriei. Tito avea să descopere că fostul său bun camarad Rankovici îl spiona cu ajutorul microfoanelor instalate chiar în rama tabloului. Curată viclenie a istoriei! Numai că pe noi, cei păgubiți de un Andreescu, mizeriile altora nu aveau cum să ne consoleze. Cu toate insistențele de o viață ale lui Radu Bogdan, tabloul nu numai că nu a mai ajuns niciodată în patrie, pentru monumentala sa monografie trebuind să se mulțumească doar cu o fotografie, nu se știe cât de fidelă. Într-un splendid cadru, Sinișa Dragin așează o ramă care decupează un colț de crâng, printre ai căror fragili copaci cine știe, cândva,vor fi trecut pașii pictorului. Este o imagine pe care nimeni nu ne-o poate lua.

Cuvinte cheie: cronica de film, documentar, magda mihailescu, padurea, sinisa dragin

Opinii: