REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Pădurea pierdută” - Atenţie, se filmează!


Andrei Blaier, există în scenariul regizoral, pe care l-aţi scris după scenariul literar al lui Mihnea Gheorghiu, elemente absolut sau relativ noi pentru dumneavoastră, cum ar fi suspense-ul, tensiunea, acţiunea cu rezonanţă mitologică.
— Nici până acum nu am făcut, cred, filme lipsite de tensiune, dar de data aceasta, într-adevăr, nu mai apelez la acea formulă compozită care mă cam îndepărta de subiect, de naraţiune, singularizându-mă. De altfel, acesta este un film pe care-l adresez direct spectatorilor. Nici până acum n-am făcut filme numai pentru mine şi nici nu cred că ar avea sens asemenea filme. Dar de data aceasta mă preocupă în mod deosebit adeziunea spectatorilor, vreau să-i câştig, vreau să-i cuceresc, în număr cât mai mare.
— Totuşi, ce element într-adevăr nou va conţine, pentru dumneavoastră, acest film?
— Mai întâi, acţiunea nu se mai petrece în zilele noastre, ca în toate celelalte filme pe care le-am făcut până acum, ci în timpul războiului. Dar nu cred că prin asta trădez pasiunea mea pentru contemporaneitate. E vorba de fapt de o idee de actualitate, ilustrată printr-o povestire care se petrece, întâmplător, în 1943, în Delta Dunării.
— Mai precis.
— Va fi un film despre o prietenie înţeleasă târziu, despre o dragoste curmată devreme, despre o suspiciune timpurie şi totodată anacronică. Apropo de suspense, n-aş divulga prea multe elemente de subiect, pentru ca spectatorul să se lămurească el însuşi asupra înţelesului acestei formule.
— Va fi, pare-se, un fel de baladă dunăreană. E prima dată când vă lăsaţi tentat de mitologie.
— De fapt, orice element de viaţă cu semnificaţie artistică poartă în el o valoare de simbol. Eu am făcut un film pe care l-am intitulat, nu fără intenţie, Şi apoi a fost legenda, vrând să sugerez că valorile morale, perene, ale poporului, constituie în ceea ce folclorul deţine mai bun, mai consistent, mai stilizat, există şi se construiesc mai întâi în realitate. În Pădurea pierdută există valori mitologice, dar eu caut să le descopăr, să le devoalez, pornind de la o povestire adevărată — şi nu invers, cum s-a întâmplat într-un alt film. Valorile mitologice nu sunt pentru mine apriorice, ci ele apar ca o consecinţă firească, de câte ori faptul de viaţă, gândul de la care s-a pornit, reprezintă exact, conştiincios şi cu respect, nişte adevăruri fundamentale ale acestei ţări, ale acestui popor.
— Dacă nu ne vorbiţi de subiect, trebuie în schimb să ne mărturisiţi ideea viitorului film.
— De când sunt regizor, de când mă gândesc să fiu, mă preocupă anumite categorii etice. Eu sunt, de fapt, un moralist. Mă interesează tema sociabilităţii, a prieteniei. În toate filmele mele, de la A fost prietenul meu la ...Legenda, prietenia este o stare, uneori metaforizată, alteori personificată destul de concret. Este o stare care mă urmăreşte, poate un dat al meu personal, în virtutea căruia mă formulez, exist.
— Se putea întâlni chiar un exces de generozitate la personajele din filmele dumneavoastră anterioare, în sensul unei curse, al unei ştafete de generozităţi.
— Da, ceea ce ducea la un soi de sentimentalism livresc. Aceasta nu reprezenta însă o aspiraţie a mea, ci era rezultatul unei reticenţe, legată de o anumită formaţie spirituală. Sunt elemente la care cred că am renunţat, cu multă detaşare, fiindcă obişnuiesc să mă verific pe mine însumi, şi ca om şi ca autor de filme. Altminteri sunt consecvent, ca artistul lui Elie Faure care pictează mereu acelaşi tablou.
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei blaier, eva havas, interviu, padurea pierduta film, pe platou

Opinii: