REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Otto Barbarul”, adolescența de azi


     Nici liceenii nu mai sunt cum au fost! După 35 de ani de la Liceenii lui Nicolae Corjos, care a lansat o generație de actori și rulează încă la televiziune, apare Otto Barbarul, scris și regizat de Ruxandra Ghițescu. De la optimismul colorat al anului 1986 ajungem la depresiile adolescenților de azi, de la șmechereală simpatică la revolta punk. În Liceenii aveam rockereala voioasă în curtea școlii, cu Ștefan Bănică Jr, și timide povești de amor, în Otto Barbarul avem muzică punk în cluburi underground, cu Marc Titieni, și iubiri asumate. Statisticile din ziua de azi sunt pline de adolescente gravide.
     În filmul din 1986 aveam o atmosferă edulcorată, propagandistică, acum avem în școli bulling și sinucideri. Pe vremuri, românii ”nu aveau probleme”, așa că Facultatea de Psihologie a fost desființată. Acum avem numeroși terapeuți cu programe încărcate, care înlocuiesc părinții absenți sau depășiți de situație. Laura (Ioana Bugarin) este o adolescentă tristă, chiar dacă aparent nu are motive și este personajul principal al poveștii. Depresia este o boală ca oricare alta, cu consecințe grave, dacă nu e tratată.
     Atmosfera sumbră din filmul Ruxandrei Ghițescu e ceea ce ea a trăit în adolescență. Înțelegerea acestei realități a determinat un întreg proces de dezbatere, de proiecții cu publicul-țintă, ca aceea de la Cinema Muzeul Țăranului.

Regizoarea și scenarista Ruxandra Ghițescu debutează în lungmetraj cu acest film despre maturizare.
Imagine: Nicolae Cara
Monraj: Radu Georgescu
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ioana bugarin, marc titieni, otto barbarul film, ruxandra ghitescu

Opinii: