REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Orele 11


     Apariția acestui film — numit astfel nu fără aluzie, cred, la un titlu de referință al neorealismului — ne prilejuiește reîntâlnirea cu unul dintre cineaștii români importanți, și a cărui lucrare poate fi socotită, cel puțin în liniile ei caracteristice, ca definitivată.
     Și, totuși dacă avem în vedere doar ceea ce contează adică lung-metrajele cineastutui, filmografia lui Lucian Bratu nu cuprinde — cu cel de acum — decât zece titluri; o filmografie selectivă, am zice prin puținătatea titlurilor, raportată la importanța câtorva dintre ele. De aceea, când vorbim despre Lucian Bratu vorbim, de fapt, despre un ctitor căci — în noua cinematografie românească, întemeiată prin actul naționalizării din 1948 — filmele sale au inaugurat câteva direcții deosebit de fertile pentru producția studiourilor de Ia Buftea.
     Mai important prin calitățile sale, se dovedește cel de al doilea lung-metraj al regizorului: Tudor.
     Nu mai puțin demnă de semnalat ni se pare orientarea lui Lucian Bratu către problemele actualității, care-și găsesc o sensibilă și originală „cutie de rezonanță” în universul feminin — cultivat cu predilecție de către cineast; cel puțin patru dintre titlurile filmografiei sale: Un film cu o fată fermecătoare, Drum în penumbră, Orașul văzut de sus, Angela merge mai departe (cărora le putem adăuga Sărutul și Mireasa din tren), aparțin acestui univers — animat de ideea, comună tuturor acestor filme, dar tratată diferit de la caz la caz că suntem nu numai beneficiarii vieții, ci și contribuabilii ei (cum spunea cineva). De altfel, cel dintâi dintre filmele numit în această serie a fost unul dintre acelea care «au declanșat polemici, au provocat cristalizarea unor puncte de vedere radicale, au ridicat tonusul mediului cinematografic, prin discuții care depășeau problemele unui singur film». Iată, fie și numai sugerată, anvergura socială a demersului estetic al lui Lucian Bratu — cineast care, orice subiect ar aborda și oricare i-ar fi maniera de exprimare, nu ne lasă indiferenți, dimpotrivă ne scoate din obișnuințe, aducând un spor de inedit la cunoștințele noastre despre lume.
     Ultimele două filme ale cineastului Acordați circumstanțe atenuante? și Orele 11, întrunesc cu greu (sau nu întrunesc deloc) adeziunea suporterilor săi — deși o diferență de valoare între ele există în favoarea celui de al doilea, superior printr-o distribuție inspirat aleasă și bine condusă — cu Virgil Andriescu, George Negoescu, Valentin Uritescu, Valeria Sitaru și Mihai Cafrița în rolurile principale.
     Inspirate, amândouă, din mediul industrial filmele dezvăluie „un nou Lucian Bratu” directețea, cvasidocumentară, a privirii pe care autorul o aruncă asupra acestui mediu înlocuind (și, într-o oarecare măsură, contrazicând) realizarea elaborată a filmelor de până acum.
     Beneficiind și de un scenariu (semnat Platon Pardău) cu certe valențe educative, a cărui poveste își propune identificarea unor exemplare fapte de muncă și de viață, Orele 11 confirmă impresia (abia sugerată de precedentul) că ne aflăm în prezența unui moment aparte al traiectoriei cineastului. Să fie vorba de-o „nouă vârstă”? — polemic asumată în raport de creația sa anterioară tot ce se poate... Oricum, refuzul elaborării — căreia directețea privirii nu-i este, totdeauna, cel mai fericit înlocuitor — certifică o, absolut firească, „oboseală creatoare” despre care numai viitorul va da seamă.
     Sau poate că, dincolo de anecdotica filmului titlul său indică — premonitoriu — tocmai timpul interior al cineastului?
 
 
(Săptămâna, 27 mai 1988)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: lucian bratu, nicolae ulieriu, orele 11

Opinii: