REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Opere „inactuale”


    Mi s-a făcut dor şi am revăzut Valurile Dunării, într-o sală cu spectatori cuminţi şi tandri, care par­că răsfoiau un album de familie. Voiam să supun impresia de atunci, din 1960, unei verificări nemlădiate de nici un sentimentalism. În fond, între noi, cei de azi, şi film s-a aşternut exact distanţa de ani dintre film şi evenimentele războiului pe care le descrie. Perspectivă dublată, care dă ochiului un câmp complet — asupra filmului, asupra evenimen­telor, asupra relaţiei dintre acestea. Spectatorul ob­ţine, în astfel de condiţii, perspicacitatea sporită a unui personaj dintr-o fotografie care, privind-o, ob­servă în jurul chipului său infinit mai multe detalii decât cineva care nu făcuse parte din poză.
     Înainte de a-l revedea îmi mai rămăsese despre film doar o viziune de forşpan: câteva secvenţe mai pitoreşti, cenuşiul sobru al imaginii, tonul... Încă din generic am găsit amintiri neaşteptate, nume cu­noscute cândva şi apoi date uitării, bucăţi de viaţă reeditate parcă de un jurnal. Anumite scene mi le mai puteam reaminti, altele mi se păreau în conti­nuare adânc necunoscute. Nu mai ţineam minte secvenţa din piaţa de fructe dar îmi aminteam convoiul pescăruşilor pe chei. Pierdusem din vedere că un copil îl deconspiră mereu pe erou, dar chipul mi se părea acum grozav de cunoscut. Filmul s-a încins, a prins tensiune, nu i-am găsit, oricât am încercat, nici o fisură de ritm şi de logică. Siluetă fină, bărbătească, suplă, riguroasă. Cât de sigur poate fi un regizar de la primele lui încercări, în timp ce alţii bâjbâie încă, după douăzeci de filme, în căutarea personalităţii! Scenariul mi s-a părut excelent, dialogurile — pline de naturaleţe, caracte­rele — de o exactitate clasică. Marinarul construit aşa de minuţios de actorul Ciulei părea, încă, recrutat de la timona unui şlep, personajul cu viaţă dublă al lui Lazăr Vrabie era perfect în ambiguitate, în timp ce eroina Irinei Petrescu n-a adunat nimic din stângăciile şi demodările pe care timpul le adaugă gesturilor debutanţilor. Au trecut ani, dar la această întâlnire târzie n-am putut să fiu deloc sceptic, aşa cum se întâmplă la revederea atâtor şi altor filme. Nu m-au lăsat, poate, tocmai cele ce ştiam că au urmat, spaima că, pierzând şi această certitudine, aş rămâne cu mai puţin, aş fi mai sărac.
     Am realizat exact aceeaşi impresie ca în urmă cu un deceniu şi jumătate. Şi, dintr-odată, filmul mi s-a părut fără moarte, veşnicit, „inactual”, în sen­sul gândit de Blaga când scria: „Intens şi cu adevărat actuale pot deveni la un moment dat numai operele ce vor fi pe urmă definitiv, iremediabil şi pentru totdeauna inactuale ...” 
 
 
(„Artă fără muză”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, liviu ciulei, romulus rusan, valurile dunarii film

Opinii: