— O întrebare tradiţională, dar care în cazul colaborării dumneavoastră la fiImul Serbările galante ne interesează în mod deosebit: cum a decurs întâlnirea eu René Clair?
— Din partea mea, cu multă emoţie. Sunt actori care de câte ori abordează un rol au emoţii şi aceasta nu e o problemă de timp, emoţia nu se toceşte de-a lungul anilor, ci de temperament. De astă dată, emoţia mea a fost mult mai mare, deoarece mă aflam în faţa unui cineast cu asemenea prestigioasă reputaţie ca René Clair.
— Ce vi s-a părut caracteristic stilului de muncă al regizorului francez?
— Am constatat încă o dată că oamenii de mare valoare sunt de o mare simplitate, în înţelesul superior al cuvântului. Ei sunt simpli, tocmai pentru că ştiu foarte mult pentru că s-au detaşat de conglomeratul de date, ordonându-le armonios şi original. Lucrând sub indicaţiile lui René Clair, mi-am dat seama că el are în momentul începerii filmului scenariul stabilit până la detaliu, cizelat cu minuţia unui bijutier artist.
— Şi cum îl concretizează, în timpul filmărilor?
— Clair are precis stabilit stilul scenelor de emoţie sau de umor din film, are perfect reprezentată curba de dezvoltare a filmului. Actorul are deplina libertate de a inventa, de a se manifesta în limitele precise ale acestui stil propriu lui Clair. Pentru că, dacă dânsul nu a acceptat niciodată un gest, o nuanţă de voce care „să tragă” de rol, a fost în schimb totdeauna de acord cu invenţiile aduse pe linia gândirii sale cinematografice. Aş mai adăuga că acest „tânăr muncitor” începe filmările la opt şi jumătate dimineaţa şi până la cinci sau şase după amiaza, doar cu o mică pauză, este permanent prezent pe platou. Ne-a impresionat pe toţi prin această vitalitate tonică şi exuberantă, prin modul fermecător, plin de delicateţă şi curtoazie prin care îşi abordează colaboratorii.
— Deci, o personalitate în care proprietatea şi tenacitatea muncii în detaliu se îmbină revelator cu scăpărătoarea efervescenţă intelectuală, artistică...
— Ne-a uimit pe toţi minuţia cu care îşi compune fiecare cadru. Îmi amintesc, într-o scenă cu peste 300 de personaje, că René Clair preciza cu exactitate unde trebuie să se găsească un soldat pentru ca pata de culoare a costumului său să se acordeze cu plastica secvenţei sau timpul îndelungat pe care l-a dedicat muncii cu figuranţii, astfel încât cele mai neobservabile reacţii ale acestora să fie perfect motivate psihologiceşte. La René Clair, între elementul concret de mică amploare şi viziunea generală de ansamblu asupra filmului există dialectica necesară veritabilei afirmări a artisticului. Şi cred că ceea ce subsumează toate atributele muncii regizorului Clair este pasiunea pentru film, o pasiune tulburător de tânără şi profund autentică.
— Acum, după ce l-am auzit pe Fory Etterle vorbind despre René Clair am dori să-l auzim pe Fory Etterle vorbind despre Fory Etterle.
— Sunt colonelul aghiotant al mareşalului (în film,
György Kovács). Rolul meu nu e bogat în situaţii şi de aceea am încercat să-l construiesc prin gesturi şi reacţii specifice şi am fost fericit că munca mea a corespuns intenţiilor lui René Clair. Pentru mine acest personaj, care în atmosfera de război în dantele a filmului e pus în situaţii uneori uşor ridicole, a fost foarte interesant în raport cu propria mea evoluţie de actor de film. Până acum mi s-a oferit în genere un anumit tip de rol, dar în
Serbările galante, pentru a doua oară după filmul lui
Gopo,
Harap Alb, mi s-a dat posibilitatea să joc comedie şi mărturisesc am lucrat rolul cu multă plăcere.
