REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

O nulitate numită Adrian Popovici


     Filmul Eva a costat peste două milioane de euro. Banii aceștia au fost practic aruncați: ei nu vor veni înapoi nici din încasări, nici sub formă de prestigiu.
     Eva e o dramă sentimentală „de epocă”, inspirată de romanul lui Radu Tudoran, „Fiul risipitor”, și jucată în limba engleză. Într-o cacofonie de accente, de o echipă de actori români, britanici și americani, cu toții în roluri de români, sub bagheta complet netalentatului regizor Adrian Popovici. Filmul se deschide cu o scenă de bombardament, care-i mărturisește ambiția de a trece drept o epopee, dar ceea ce urmează e doar un foileton ieftin, desuet și complet nestructurat — genul în care personaje și evenimente ce păreau importante acum două-trei episoade sunt în permanență date uitării (unde dispare mama eroinei?, de ce nu se mai aude nimic de unchiul ei cel rău și incestuos?). Dacă organizarea materialului epic (de către scenariștii Radu Petrescu-Aneste și Steve Attridge, ajutați și de Popovici) este ineptă, ilustrarea lui de către Popovici (adică munca lui de regizor) e la fel de lipsită de meșteșug: se rezumă la aducerea în fața camerei de filmare a materialelor necesare acestui gen de poveste — peisaje, cai, mașini de epocă, actori care-și zic unii altora „baroane” sau „domnule maior”. Popovici nu e în stare să adauge nimic la aceste materiale, să le modeleze în vreun fel prin modul în care le pune în scenă. (Ideea lui despre ceea ce constituie „o imagine frumoasă” nu se pune: filmat de Mihail Sârbușcă, Eva are look-ul „diafan” al pornografiei soft difuzate de posturi TV gen Playboy Channel.) Cu alte cuvinte, nu e în stare să facă din ele cinema. Sigur că, la câte posturi TV sunt pe lume, e nevoie și de oameni ca el, care nu fac cinema, ci doar furnizează umplutură audiovizuala. Dar, din partea unei instituții numite Centrul Național al Cinematografiei, e iresponsabil să finanțeze așa ceva.

 
(24-FUN)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, andrei popovici, cronica de film, eva, eva film

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu