REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



O lume Super9. Se apropie Festivalul Internațional de Artă făcută de Adolescenți


     "Contextul actual ne îngreunează tuturor demersurile și proiectele, în special cele artistice, educaționale și culturale. Însă noi, echipa Super, refuzăm să ne lăsăm intimidați și continuăm să promovăm în continuare obiectivele noastre – să încurajăm tinerii să se facă auziți, să se exprime creativ și să își urmeze pasiunea – mai ales că festivalul nostru a câștigat la Gala Societății Civile 2020 Premiul I al secțiunii Proiecte pentru Tineret și Premiul II la secțiunea Artă și Cultură. Lucrăm de zor la ediția a 9-a a festivalului și am pregătit deja o serie de evenimente care au rolul de a promova și ajuta Super să crească în continuare.
     Pentru a putea desfășura festivalul și atelierele Super9 în 2021, în lipsa fondurilor instituționale, vom lansa o campanie de crowdfunding pe platforma Galantom pe data de 20 decembrie. Avem nevoie de tine ca festivalul să poată continua într-un an dificil pentru proiectele culturale din toată țara. Oamenii de toate vârstele vor putea contribui la a ține în viață acest spațiu sigur, divers și creativ, înrădăcinat în artă și educație, pentru toți adolescenții din România. Orice sumă este binevenită și poate face o mare diferență pentru participanții Super!
     Vom lansa campania de crowdfunding în cadrul unui panel live pe Facebook. Pe data de 20 decembrie, de la ora 20, le vom avea invitate la acest panel moderat de Luca Istodor (directorul festivalului), pe Ada Solomon (producător de film), Georgiana Sârbu (profesoară la Colegiul Național Tudor Vianu), Sia Piperea (elevă și selecționer de filme la ediția anterioară a festivalului), Oana Balaci (studentă, fost Super Ambasador în 2019 și 2020 la Sibiu). Vom discuta despre problema educației și culturii în perioada pandemiei, cum au fost adolescenții afectați de aceasta și de ce au nevoie de un spațiu artistic precum ,,Super” pentru a continua să viseze, să își asume rolul de creatori și să se dezvolte personal.
     Ca Super să continue să ofere adolescenților un spațiu liber, constructiv și progresiv unde să se poată exprima artistic și evolua, avem nevoie de tine! Împreună, putem construi o comunitate puternică și unită pentru artiștii tineri din România, contribuind la a forma următoarea generație de creatori și de public!"
Detalii: Super


 
(17.12.2020)

Cuvinte cheie: ada solomon, luca istodor, super festivalul de filme facute de adolescenti, super9

Opinii: