REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



O generaţie


     Programând „Trei regizori români: Iliu, Ciulei, Pintilie” Cinemateca alătura, nu pentru prima dată, aceste trei nume de creatori care se asociază în istoria filmului nostru cu ideea de clasicitate. Dar, mai mult decât calitatea ireproşabilă a peliculelor prezentate, era umărită, cred, o filiaţie: un anumit spirit lucid, ştiinţific în abordarea artei, o adâncă, sfâşietoare responsabilitate în alegerea temelor, fie că este vorba de Moara cu noroc sau de Comoara din Vadul vechi, de Valurile Dunării sau Pădurea spânzuraţilor, de Duminică la ora 6 sau de Reconstituirea.
     Ne-am reîntâlnit cu aceste piese din fondul de aur, cu sentimentul că pătrundem într-un sanctuar în care toate vorbele şi toate şoaptele cad într-o acustică perfectă. Căci Iliu, Ciulei, Pintilie sunt, la noi, arhitecţii de film la care perfecţiunea formei cere o deplinătate a conţinutului; la care pelicula nu e un ambalaj oarecare pentru scene de viaţă, ci un recipient existenţial în care autorul se topeşte şi cu care se confundă, obiectivând un univers, o trăire, o simţire. La care vocaţia identificării — acel risc de a obţine totul sau nimic — este lege de bază.
     Ne-am reîntâlnit cu filmele tinereţii filmului românesc şi le-am regăsit neschimbate, pătrunse de aceeaşi neclintită seriozitate care le încălzea la data premierei şi le umplea de patetism şi răspundere. Am regăsit pe Lică Sămădăul, cavalcadele nocturne, casa din pustă, tribunalul şi uliţele orăşelului de provincie din Moara cu noroc, prinse sub pojghiţa de legendă pe care le-a dat-o Iliu. Ne-am reamintit de bolovanii scrâşnind sub tăişul plugului sărac din Comoara. Am revăzut cabina cuterului din Valurile Dunării, cu acele mici întâmplări care aveau să dezlănţuie un caracter şi ne-am reîntâlnit cu celula umedă unde Apostol Bologa primeşte din mâna iubitei ultima masă, aproape o împărtăşanie. Şi, în sfârşit, am asistat din nou la acel du-te vino obsedant al ascensorului din Duminică la ora 6 şi ne-am lăsat auzul recâştigat de acel inimitabil „De ce dai dom'le?” din Reconstituirea.
     Patetismul stăpânit, geometric, al lui Victor Iliu, romantismul sever, aproape impersonal, al lui Liviu Ciulei şi straniul amalgam de sarcasm şi tragism al lui Lucian Pintilie sunt trei axe stilistice fără de care filmul românesc ar fi de neconceput. Le-am reîntâlnit cu sentimentul că străbatem o istorie, făcându-ne a uita că ele, măsurate în menghina timpului, nu înseamnă mai mult decât o singură generaţie. O generaţie, însă, cu gesturi supradimensionate şi cu puterea de bătaie lungită de faptul că s-a luptat pentru demnitatea artei şi şi-a înscris ca deviză, mai presus de toate, cucerirea Stilului.
 
(România literară nr. 29, 16 iulie 1981)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: film romanesc, liviu ciulei, lucian pintilie, romulus rusan, victor iliu

Opinii: