REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



O ecranizare care promitea


     Întâlnirea lui Stere Gulea, un bun cunoscător al legilor ecranizării, dovadă fiind majoritatea filmografiei, cu unul dintre cele mai cunoscute romane ale tinerilor scriitori anunţa o posibilă împlinire filmică. Atuurile nu erau de neglijat − coerenţa şi autenticitatea psihologică a romanului, personaje bine conturate, apoi apelul la doi dintre participanţii din echipa celui mai bun film semnat de regizor − operatorul Vivi Drăgan Vasile şi excelenta actriţă Luminiţa Gheorghiu din Moromeţii, dar se pare că au funcţionat cu rateuri.
     Emilia şi soţul ei, Ţucu, se pregătesc să-şi întâmpine fiica, Alice, stabilită în Canada, care aşteaptă un copil, dar are şi serioase probleme, printre care datoria şi ratele la bancă nu sunt de neglijat. Revederea, agrementată de prezenţa soţului străin, repede ameţit de specificul alcoolic românesc, declanşează procesul de analiză a trecutului, nostalgic pentru mamă, frustrant pentru fiică. Planurile trecutului sunt apăsat subliniate în imagine, voiajul temporal fiind populat de activiştii şi securiştii epocii. Iluziile trecutului sunt parcă spulberate în proza lui Dan Lungu, dar în film Emilia continuă să creadă în resuscitarea timpului printr-un proiect de animare a fostei secţii din fabrica în care lucrase. Solidaritatea familială este subliniată prin sacrificiul renunţării la modestul apartament de bloc, dar reîntoarcerea la rădăcinile rurale este concluzia unei înfrângeri existenţiale pe toate planurile.
     Dacă romanul nu ar fi fost modificat, populat cu noi personaje, vezi Maricica, femeia fără adăpost, cu rolul mai substanţial dedicat Aliciei, de altfel, magistral jucată de Ana Ularu, poate mesajul condamnării nostalgiei de orice culoare ar fi funcţionat credibil.
     Reuşitele filmului sunt, fără îndoială, partiturile actorilor, un Marian Râlea, Ţucu, bonom, cu simţul umorului, o Luminiţa Gheorghiu expresivă şi atentă la gesturi revelatorii, cum ar fi acea referinţă la domnul Lăzărescu, surprinsă în privirea cu care urmăreşte o Salvare, Anca Sigartău, Sanda, sora Emiliei, sau Valeria Seciu, doamna Stroescu, care contrabalansează opţiunile Emiliei prin evocarea unei existenţe frânte de comunism.
     Sunt o babă comunistă rămâne în filmografia cineastului cea mai bună realizare de după 1989. Dar aşteptările faţă de autorul Moromeţilor, faţă de cel ce a debutat exploziv cu Iarba verde de acasă, după proza lui Sorin Titel, sunt pe undeva  neconfirmate, în ciuda faptului că regizorul, după propriile mărturisiri, a scris de cinci ori dialogurile.
(Luceafărul nr. 9 / 2013)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin stanculescu, cronica de film sunt o baba comunista, stere gulea, sunt o baba comunista film

Opinii: