REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„O creatură delicată”, din 14 septembrie în cinematografe în România


     O creatură delicată, în regia lui Serghei Loznița, cu actorul Valeriu Andriuță în distribuție și cu imaginea semnată de Oleg Mutu, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 14 septembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.
     Inspirat din nuvela „Smerita” scrisă de Feodor Dostoievski, filmul are în prim plan un personaj feminin, o soție fragilă, dar hotărâtă să lupte cu injustiția socială cu orice preț, păstrându-și conștiința vie și refuzând să pactizeze confortabil cu reprezentanții puterii și ai autorității.
     O femeie trăieşte singură la marginea unui sat din Rusia. Într-una din zile, coletul pe care îl expediase către penitenciarul unde este închis soţul ei, îi este returnat acasă cu eticheta „retur la expeditor”. Bulversată şi neînţelegând ce se petrece, femeia nu are încotro şi porneşte la drum către închisoarea aflată într-o regiune foarte îndepărtată a ţării, determinată să ceară explicaţii acolo.      Aşa începe lupta pe care trebuie să o ducă cu închisoarea care se dovedeşte a fi o fortăreaţă imposibil de pătruns, un loc unde forţele care hrănesc răul în societate nu se odihnesc niciodată. Înfruntând violenţe şi umilinţe, protagonista porneşte într-o căutare disperată a dreptăţii.
     O creatură delicată a fost prezentat în premieră mondială în competiția Festivalului de la Cannes,  fiind primit pe de o parte ca o extraordinară frescă epică în spiritul cinematografiei ruse clasice dar și ca o satiră acidă la adresa tendințelor de autoritarism din societatea post-sovietică de astăzi, una în care conștiința civică este „atrofiată“, după cum scria Variety.
     Filmul va rula din 14 septembrie la București (Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Iași (Cinema Tătărași), Arad (Cinema Arta) Constanța (Cityplex), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Pitești (Cinema București), Bârlad (Cityplex), Pitești (Cinema Trivale - Sala Studio Fun) și Slobozia (Casa de cultură).
     Detalii: www.voodoofilms.ro
 
(13.09.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: o creatura delicata film, oleg mutu, sergei loznitsa, valeriu andriuta

Opinii: