Regizată de maestrul comediei cinematografice româneşti,
Jean Georgescu, în plin „obsedant deceniu" (1955), neverosimila comedie satirică
Directorul nostru este un film care avea să-i condiţioneze autorului nu numai cariera cinematografică, ci însăşi existenţa. Cu vână satirică, cu nerv ironic şi cu haz dezlănţuit pelicula ataca cea mai de preţ cucerire a noii ere social-politice, birocraţia. Se împlinesc 60 de ani de când
Directorul nostru (lansat în premieră, în 29 martie 1955), rulând concomitent la şase cinematografe bucureştene, a înrergistrat un succes de public ieşit din comun. Distribuţia, în frunte cu doi „monştri sacri",
Grigore Vasiliu-Birlic şi
Alexandru Giugaru, dar cuprinzând mulţi alţi îndrăgiţi actori (Constantin Ramadan, H. Nicolaide, Mişu Fotino, Zizi Şerban, Puiu Călinescu, şi pe post de comentator din off, Radu Beligan), a fost o primă garanţie a succesului. Dar „secretul" largii audienţe viza tocmai ţinta gestului satiric. În frumoasa carte consacrată regizorului Jean Georgescu, „Lanterna cu amintiri",
Olteea Vasilescu explica astfel primirea călduroasă: „Mai presus de atracţia indiscutabilă a unui cast de zile mari, cauzele acestei calde aprecieri din partea iubitorilor artei a şaptea trebuie căutate în conţinutul filmului şi, desigur, nu mai puţin, în forţa estetică a argumentaţiei sale. Înfierarea unor năravuri autentice de aici şi de acum, şi nu de pe vremea lui Rică Venturiano, a uluit pur şi simplu un public foarte dispus, atunci ca şi astăzi, să râdă cu hohote dacă i se oferea prilejul şi să primească cu vii şi omeneşti aplauze o comedie satirică de lungmetraj, noutate absolută pe firmamentul cinematografiei naţionale". Adaptat de Jean Georgescu după nuvela unui autor care şi-a păstrat atunci anonimatul, semnând cu pseudonimul Gheorghe Dorin, filmul ieşea, efectiv şi eroic, de sub povara vremii sale, încercând chiar să localizeze nişte răni social-politice ale timpului. Ulterior, spre surprinderea generală, s-a aflat că scenaristul era Eduard Mezincescu, un demnitar al epocii, un „om al regimului", profund implicat în structurile politice ale vremii.
Era firesc ca înfruntarea dintre umilul şi plăpândul funcţionar cu nume predestinat, Ciubuc (o variantă modernizată a „omului mărunt", birocratizat până peste cap şi temător chiar de umbra lui), şi directorul său, masiv, impetuos, dar găunos - jucată admirabil de capii distribuţiei, Grigore Vasiliu-Birlic şi Alexandru Giugaru -, să prilejuiască aplaudate secvenţe de antologie. Nu e de mirare că un astfel de film, al cărui „cal de bătaie" era chiar... epoca sa, cu moravurile şi năravurile sale, a stârnit proteste din partea unei critici conformiste. Se obiecta că filmul nu oglindeşte „fără echivoc esenţa general-pozitivă a orânduirii din care burghezia a fost alungată de la putere", se afirma că „deficienţa serioasă a filmului constă în aceea că forţa satirei este tocită de inconsistenţa în acţiune a elementelor pozitive, înaintate", se regreta absența „fundalului optimist", criticii se întrebau retoric „oare aşa arată funcţionarii din instituţiile noastre. O exemplară lecţie de estetică a artei a şaptea va oferi, prin contrast, Victor Iliu, într-o cronică aprofundată şi argumentată din publicaţia „Probleme de cinematografie" (nr. 3/1955). El scria: „Stilul tratării comicului în acest film poartă pecetea neindoielnică a personalităţii artistice a regizorului Jean Georgescu.
Prin faptul că personajele comediei satirice
Directorul nostru nu au fost reduse la silueta unor păpuşi mecanice, că ele sunt străbătute de fluidul vieţii, că în exprimarea lor vizuală s-au folosit uneori mijloacele pantomimei, arată că stilul lui Jean Georgescu merge pe linia celor mai bune comedii realiste". Peste ani (în 1981), filmul va fi repus, întrucâtva, în drepturi de Radu Cosaşu: „Privirea filmului e curată, veselă şi energică, ațintită drept în ochii noştri, ai celor de ieri şi de azi. Dar şi mâine nu se va spune despre acest film criticat distrugător la premieră pentru calomnie şi generalizare pripită. Pripiţi au fost doar groparii lui.
Directorul nostru îi priveşte de sus".
Astăzi (în 2015!),
Directorul nostru îi priveşte şi mai de sus pe groparii de odinioară. Recondiţionat recent, fotogramă cu fotogramă, de Arhiva Naţională de Filme, filmul arată dumnezeiește. Oricâte ar fi avut de suferit din pricina lui, sunt convins că regizorul n-a regretat niciodată că în plin „obsedant deceniu" a regizat superba şi puternica satiră antibirocratică
Directorul nostru!
