Nu e bine ca un tânăr debutant (
Napoleon Helmis) realizează un film atât de confuz, dezlânat, fără haz și bătrânicios (
Italiencele). Nu că n-ar avea mesaj. Are, și încă unul foarte apasat: tot în țara ta e mai bine, chiar dacă în jur urlă sărăcia, casa ți-e dărăpănată, nu mai are nici acoperiș, nici ferestre, nici gard, că apă curentă și closet n-a avut niciodată.
Așa cum menționează în postgeneric, regizorul-scenarist s-a inspirat din nenumaratele cazuri reale de fete care pleacă în străinătate la cules de roșii sau de portocale și se trezesc la bordel. Nu se pune aici problema inocenței sau a bunei lor credințe (întotdeauna m-am intrebat cât de neștiutoare sunt fetele agățate în gări sau în stația de tramvai, încuiate în case de toleranță și obligate să se prostitueze; dar asta e o altă poveste). Dintre cele două eroine din film, trase pe sfoară de negustorii de carne vie, una este mai versata, cu gesturi și râsete de o vulgaritate promițătoare, iar cealaltă e pură, virgină, și visează să se mărite cu un soldat american. Numai ca filmul demonstrează că orice fată – fie ea și călugăriță – poate fi dată pe brazdă. După episodul bordelului, care ne este doar povestit și nu arătat, cele două surori se întorc în satul natal – versata s-a cumințit și are veleități de primariță, exvirgina a căpătat experiență de viață și nu mai visează la soldatul american care totuși vine în final.
Dacă ar fi încăput pe mâna lui
Mircea Daneliuc un asemenea subiect ar fi devenit o dramă cu accente grotești, necruțătoare cu fauna umană ce circulă pe ecran (cred că m-am gândit la filmele de început ale lui Daneliuc și pentru că Mara Nicolescu amintește de Tora Vasilescu a acelei epoci). Dacă ar fi fost realizat de
Geo Saizescu același subiect ar fi fost o comedie în tușe groase, cu mult zgomot și agitatie îndărătul cărora nu se prea vede umorul. Helmis se apropie mai degrabă de această formulă deși și-ar dori să facă un fel de comedy-drama cu accente satirice. Din păcate, el nu stăpâneste materialul dramaturgic, povestea demarează greu și poticnit, personajele sunt inconsistente și caricaturale, situațiile presupus comice sunt doar forțate și neinteresante.
De multe ori după un debut reușit urmează un al doilea film mult mai slab. E cazul ca Helmis să parcurgă drumul invers.