Profesiune de credinţă
Fiecare film reprezintă o aventură în lumea de tăcere şi şoapte a visurilor mele.
Din lupta îndârjită cu liniile şi culorile, se nasc, rând pe rând, personajele şi decorurile filmelor mele. O linie, o culoare, un cuvânt, o mişcare, uneori un simplu semn, pot constitui punctul de plecare pentru un film de desen animat. Filmul
Vânătoarea a pornit de la o singură observaţie: o pisică nu mai vânează şoareci, fluturi... Realitatea îmi dă mereu sugestii neaşteptate. Voi avea oare timpul să le folosesc?
Câtă înţelepciune, cât echilibru, câtă îndrăzneală există în arta noastră populară! Fără invenţie, fără originalitate, totul devine zadarnic în munca noastră. Şi de fiecare dată trebuie să faci altceva, mereu altceva... Niciun experiment nu e zadarnic. Când nu te aştepti, poate chiar sub o altă formă, va tâşni pe ecran.
Numai prin animaţie, linia se poate desprinde de hârtie. Expresivitatea formelor în mişcare mă preocupă în permanenţă. Urmăresc raportul mişcare-nemişcare, dar mai ales pauzele. Ele ritmează şi structurează filmul. Sugestiile ritmice muzicale îmi deschid noi orizonturi pentru montajul filmului şi compoziţia coloanei sonore. Mă interesează tensiunea fiecărei imagini, a fiecărui cadru, dar mai ales tensiunea filmului. Tensiunea ideii şi a plasticii. Un film de animaţie trebuie să fie un semnal, abia începutul unei meditaţii la care e invitat spectatorul. Pentru că, totuşi, cel mai dificil Iucru rămâne concretizarea unei idei în forme plastice, capabile să declanşeze stări emoţionale. Urmăresc forţa sugestivă a imaginilor, dar mai ales adevărul lor.
Animaţia poate fi şi un joc pentru cel care o face. Câtă strădanie şi cât efort rămas necunoscut pentru acest joc frenetic! Esenţial mi se pare însă a face jocul tău, bun sau rău, până la capăt; aI tău şi nu al altora. De aceea cred că, în bătăliile noastre estetice, importantă rămâne credinţa. Îmi spun mereu: fără concesii altora, dar mai ales să fiu fără concesii faţă de mine. Înfrângerile şi victoriile vor rămâne doar repere în drumul anevoios spre ceea ce nu se poate atinge. Caut să fiu consecvent şi mă suspectez de inconsecvenţă.
Meşterul Manole reprezintă o sinteză a destinului creatorului, a tăriei de a relua la infinit trudnica făurire de frumuseţe.
Bun sau rău, am făcut fiecare film cu credinţă şi cât am putut mai bine. Când toţi membrii echipei reuşesc să se înţeleagă perfect — să mă înţeleagă perfect — când nu mai există suspiciune şi fiecare tremură pentru reuşita filmului, abia atunci se produce miracolul: desenul începe să prindă viaţă, să ajungă film. Poate cei care lucrăm pentru filmul de animaţie ar trebuie să avem modestia şi sentimentul anonimatului artistic.
Jean Cocteau spunea: «Dacă poeţii ar acapara cinematograful, acesta ar deveni calea regală a poeziei». Înainte de a fi desen şi mişcare, animaţia e gând, poezie, vis.
Copiii înţeleg perfect filmele de animaţie. Le simt. Ce ne facem însă cu cei mari?
