Nicolae “Mami” Mihăiţă sau zborul din instinct :“Omul pasăre” - cronică de film

     Alexandru Mavrodineanu este autorul a două scurtmetraje - Lecţia de box (2007) şi Muzica în sânge (2009) – cu care a avut o apreciabilă vizibilitate în lumea cinematografică autohtonă şi internaţională. A fost invitat în multe festivaluri - din Norvegia în Korea si din Franţa în Turcia, trecând prin Madrid, Bruxelles şi Cottbus - unde a primit nenumărate premii. Doar două scurtmetraje, dacă nu punem la socoteală şi foarte scurtul (doar 5 min) Fata de aur inclus în lungmetrajul colectiv Un bărbat urmăreşte o femeie (2008).
     Acum face pasul următor abordând un alt gen, documentarul de lung metraj, pe un subiect pe care îl are la suflet – aviaţia şi lumea ei – şi despre un personaj care l-a învăţat şi pe el să piloteze – Nicolae Mihăiţă. În această întreprindere, Mavrodineanu l-a avut alături pe un alt împătimit de avioane, Mihai Grecea. Drept care Omul pasăre este un film făcut din pasiune, cu pasiune şi despre o pasiune – zborul.
Nicolae Mihăiţă, zis Mami, este un personaj fabulos care recunoaşte că pentru el zborul e un drog pe care îl „consumă” de mai bine de 60 de ani şi de care nu se poate lipsi nici nici acum, la o vârstă când piloţii sunt demult pensionari. Totodată el este un personaj hărăzit pentru că poate zbura din instinct, aşa ca o pasăre. Nu contează că are probleme grave de vedere şi că doctorii îi recomandă să nu se mai aventureze cu planorul lui drag. Dimpotrivă, el se ambiţionează să participe în continuare la competiţiile naţionale de planorism unde, de ani de zile, nu ratează podiumul câştigătorilor. Când e în aer ai senzaţia că îmbrăţişează cerul şi că aripile planorului sunt nişte prelugiri ale mâinilor sale. Altminteri când îl vezi la sol, e un om ca toţi oamenii. Mediu ca statură, nici slab, nici gras, adică tocmai bun să se strecoare în carlinga planorului. Vorbăreţ şi foarte natural, de parcă nu s-ar afla tot timpul în ochiul aparatului de filmat. Mai corect spus al aparatelor, pentru că cei doi regizori au avut nevoie de mai multe pentru a realiza imaginile spectaculoase cu care acest film se poate mândri.
     Mami este un om modest şi discret căruia nu-i place să-şi exhibe drama lui familială, iar filmul are inteligenţa să nu o facă nici el, ci numai să o puncteze. El are un fiu care promitea să-i calce pe urme când un accident l-a ţintuit într-un scaun cu rotile, pe viaţă.
     Producătorul filmlui, HBO Europe, a intuit potenţialul lui emoţional şi n-a ezitat să-l finanţeze. În mare parte, Omul pasăre nu are cum să le înşele aşteptările, deşi la nivelul structurii dramaturgice carenţe există. Dacă bogatul material filmat ar fi fost organizat mai judicios, evitându-se repetiţiile inutile şi ritmul trenant pe alocuri, Omul pasăre ar fi valorificat mai bine principalele atuuri ale sale: personajul şi imaginea.