Timp de trei luni de zile, în miezul Munţilor Apuseni, la Roşia Montana, au avut loc evenimente neobişnuite. Acele străvechi şi izolate ţinuturi de piatră au fost totodată spectatorii şi interpreţii unui nou film, «Munţii noştri aur poartă». Filmul s-a turnat integral în decorurile naturale ale locului în care se petrece acţiunea din scenariul care ecranizează patru dintre schiţele lui lon Agârbiceanu. «Fefeleaga» este povestea de un tragism baladesc a unei bătrâne ce a cărat o viaţă întreagă minereu aurifer pentru a avea cu ce-şi îngropa, pe rând, pe toţi cei ce i-au fost dragi. «Vâlva băilor» istoriseşte viaţa unui holoangăr (hoţ de aur) care fura spre împlinirea unei imposibile iubiri pentru bogata şi frumoasa fată a cârciumăresei. «Lada» este povestea cu tâIc a unei căsnicii din interes, iar «La o nuntă» urmăreşte înfiriparea, în ciuda tuturor prejudecăţilor sociale ale timpului, a unei pasionate iubiri. La rugămintea noastră, regizorii
Dan Piţa şi
Mircea Veroiu ne vorbesc despre personajele şi lumea filmului lor.
Mircea Veroiu: Ne-am îndrăgostit de la bun început de unele dintre personaje. Dan Piţa s-a îndrăgostit de mireasă, de tatăl ei, de toboşar. Eu m-am îndrăgostit de cârciumăreasă şi n-am reuşit încă să ţin la Clemente. În funcţie de aceste relaţii şi sentimente, am dezvoltat personajele, le-am dat greutate. Stilul lui Agârbiceanu, naraţiunea lui foarte fluentă, nu va fi preluată decât parţial de naraţiunea noastră cinematografică. Filmul va fi făcut mai mult din cuburi dramaturgice.
Dan Piţa: Ne-am mutat din satul în care se petrec istorisirile prozatorului, lume mai complexă, mai amplă, dar la fel de dură — într-un Porto-Franco al Apusenilor. Întâmplările sunt foarte simple şi alcătuiesc nişte la fel de simple poveşti de dragoste şi moarte, dintr-un timp revolut. Fiecare poveste înfăţişează însă nu atât fapte, cât destine sociale ale acelui moment istoric. Şi tocmai pentru că nu urmărim cu precădere faptele, evitând excesul de epică, sperăm că cele patru părţi vor fi unitare.
Mircea Veroiu: E o unitate de destin, nu de istorisire, o unitate filozofică, nu epică, sunt câteva teme ce revin de fiecare dată. Există în fiecare povestire câte o nuntă realizată sau pierdută, imposibilă sau ideală. Există apoi o istorie a cupluriior legată indestructibil de aur — motorul filmului, al vieţii din acele locuri, aurul care nu stă la nimeni, aduce tuturor nenorocire, dar toţi îl iubesc. Se alătură dragostea neîmplinită cu cea interesată, iubirea devorantă şi distrugătoare cu cea idealizată. lar ca o permanenţă, tot filmul e străbătut de un cuplu spectator, tradiţional dacă vreţi, cu certuri şi împăcări continue, cuplul realizat şi realist, cuplul ca atare.
Dan Piţa: Pe lângă această pereche prezentă în toate povestirile, mai sunt câteva elemente de legătură concrete. În primul rând locurile, apoi evident — aurul, câteva personaje şi un cal care umblă aiurea din loc în loc, din întâmplare în întâmplare, într-o inutilă şi melancolică peregrinare. Este ca o continuă căutare sau ca o piază rea şi totodată este doar un personaj anonim, un biet hoinar sărac şi fără căpătâi.
Mircea Veroiu: Nu pot încă să am convingerea că va ieşi un film bun. Dar am convingerea că va ieşi un film unitar, întreg.
