REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Mungiu vs Mungiu


     Filmul pe care l-ai tu nu făcut poți să-l vezi niciodată ca pe unul obișnuit, pentru că la fiecare secundă îți aduci aminte de tot ce era în spatele imginii de pe ecran. Poveștile despre cum s-a făcut filmul sunt de cele mai multe ori mai interesante decât filrnul însuși, căci personaiele principale în film sunt actorii, în vreme ce personajele amintirilor despre cum s-a filmat sunt chiar ei, membrii echipei de filmare. Și cine nu vrea să fie personaj de film?
Occident are 100 de minute și despre fiecare secundă din el aș putea povesti ceva, dar deocamdată n-am să pomenesc aici decât câteva lucruri pe care nu aveți cum să le știți, atunci când vedeți filmul pentru prima dată.

*** Primul cadru din film, cu cele două şine, e filmat în ultima zi. Am închiriat o macara sofisticată şi am urcat-o pe o platformă de tren care era împinsă de vreo zece inşi. Am filmat câteva sute de metri de peliculă cu cele mai complicate loopinguri de aparat şi până la urmă am folosit 15 secunde de cadru static.
*** Inițial, pe pregeneric, am vrut doar câteva note. Petru Mărgineanu mi-a compus o temă foarte bună. După aia am vrut ceva mai plin şi mi-a făcut o temă mai complexă. Până la urmă am convenit că ar da mai bine ceva simfonic. S-a chinuit bietul om și a lucrat o ditamai introducere simfonică de film american. Am pus-o pe film şi dădea foarte interesant, atâta că te aşteptai să urmeze o superproducţie. Până la urmă, am folosit o chitară cântată de Hanno Hofer pentru altă secvenţă. Ascult din când în când muzica de generic făcută de Petru şi mă gândesc să fac un film grandios ca s-o folosesc.
*** Prima secvenţă din film, cea de la căminele de nefamilişti, e începută în ziua a doua de filmare şi continuată în ziua a 28-a. În ziua a doua ne-a prins o ploaie groaznică şi brusc tot maidanul s-a transformat într-o mlaștină. La montaj am constatat că îmi plăcea lumina de ploaie din ziua a doua şi interpretarea actorilor din ziua a 28-a. Așa că am lăsat imaginea cu ploaie şi am adus replicile din dublele cu soare și le-am sincronizat. Textul Ancăi, din primele secunde de film, e compus din mici fragmente luate din şapte duble, colate migălos pe mai multe piste de sunet. În aI doilea cadru, ea şi Papi ajung la cămin printr-o mare de noroi şi trec printre nişte cearceafuri ude, iar două minute mai târziu pleacă pe soare şi uscăciune, dar nu se prea bagă de seamă. Pe toată secvența de la cămin se aude slab maneaua „Şi cu bune şi cu rele", special compusă şi interpretată de Gyuri Pascu, care poate fi ascultată mai degrabă pe CDuI cu muzica filmului.
*** În secvenţa de la cimitir, lui Papi îi cade o sticlă în cap. La filmare, delegat să-I nimerească în cap cu sticla a fost Vivi Drăgan Vasile, care a fost ceva ţintaş în armată. Ca operator Vivi e foarte bun, dar ca ţintaş nu-I întrece nimeni. Am tras trei duble şi de fiecare dată I-a nimerit pe Papi drept în frunte.
** Urmează la cimitir un cadru cu Jerome care vine cu un Jeep. Samuel, francezul care-I interpreta, n-avea carnet. Am făcut cu el nişte lecţii intensive de şofat, dar n-a prea ajutat. in şase dintre cele şapte duble de la cimitir am filmat un Jeep care pleacă de pe loc, se îneacă după un metru, după care Samuel ridica mâna şi striga ''Pardon!" În cea de-a şaptea dublă a prins o asemenea viteză că am fugit toţi din alee, dar din fericire a reuşit să oprească înainte să dea peste aparat.
*** Pe o alee trece o mireasă. Ar fi trebuit să fie Tania, care însă avea spectacol, aşa că în locul ei e o figurantă subţirică uitându-se în pământ. Pe bancă însă, la planurile strânse, e Tania, căreia îi suflam vânt în plete cu un ventilator. În postproducţie, am vrut să pun sunet de vânt pe prim planurile ei. Fiindcă Andrei Papp nu avea un vânt bun, a împrumutat de la Anuşavan Salamanian un vânt venerabil care a jucat în multe filme românesti de la 1970 și până astăzi şi e la fel de vioi ca în tinereţe.
*** Papi ajunge pe un pat de spital şi în rezerva lui intră două asistente de câte 100 de kilograme fiecare. Pe prima dintre doamne o găsisem la grădiniţă, unde era bucătăreasă, iar pe cealaltă am descoperit-o chiar înaintea filmării, căci era soră în spitalul unde ne aflam. Am angajat-o pe loc, dar avea treabă multă si a intrat doar în două dintre cele şapte duble. Pentru cele zece minute de prestare artistică a primit 100.000 de lei.
*** Două secvenţe mai târziu, când Papi urcă o scară de bloc , se vede microfonul în cadru. La montaj am descoperit că era singura dublă bună şi am lăsat-o aşa. Sper ca spectatorii -care s-au obişnuit deja cu șinele de travelling din filmele americane - să dea vina pe proiecționist.
*** Când Julieta Strîmbeanu deschide uşa de la apartamentul ei, răzbate din interior pe coloana sonoră o replică de telenovelă dintr-un televizor virtual „Paulistu, no! Non posu lu bombu!" Sunt zece secunde din sunetul filmului meu de diplomă, Mâna lui Paulișta, care a ajuns măcar în felul ăsta să fie difuzat la televizor.
*** Către finalul lucrului la coloana sonoră, Andrei Papp se obişnuise cu mine şi pe când revedeam a cincizecea oară ambianţele zicea înaintea mea: „Aici mai vrei circulaţie, aici mai vrei vrăbii, aici mai trebuie greieri, iar dincolo ploaie". Avea trei feluri de greieri domnul Papp: cu circulaţie, cu câini și  de primplan. Pe greierele ăsta de primplan - de care era cel mai mândru pentru că îl prinsese într-o cameră la o filmare şi-i „băgase microfonul ntr gură" - nu l-am folosit pentru era mai puternic şi mai clar înregistrat decât toti actorii.
*** Pe la minutul 25 sunt două cadre de amurg în care Gyuri îl ia pe Papi cu IMSuI lui şi merg pe o stradă luminată de becuri portocalii. Pentru al doilea cadru de opt secunde am obținut aprobare de la primărie să aprindă becurile cu jumătate de oră mai devreme decât în mod normal ca să se combine cu lumina de înserat. Ca să se vadă şi mai frumos, am angajat o cisternă de la RASUB să stropească strada. Prima dată când am adus la faţa locului actorii, IMSul, aparatura şi am aprins becurile, n-am putut filma pentru că şoferul a venit fără apă în cisternă. Ştia că avem nevoie de el şi de cisterna lui, dar cum era să-şi închipuie că trebuie să vină și cu apă.
*** În sala de aşteptare a agenţiei matrimoniale apare fotografia în mărime naturală a unui arab. E foarte simpaticul proprietar de şaormărie de Iângă sediul nostru de producţie, care întâi a fost de acord să ne închirieze un costum tradiţional arăbesc şi un fel de pumnal, după care s-a lăsat convins să pozeze.
*** În secvenţa în care Coca merge la agenţia matrimonială şi vorbeşte cu Doru Ana, apar cele mai multe obiecte personale de-ale mele. Calculatorul pe care butonează Doru, ceasul de birou în formă de bicicletă, vaza cu peşti, nişte radiografii pe care noi lipisem poze şi printre care el o caută pe cea de care avea nevoie. Radiografiile sunt ale motanului meu de când era constipat.
*** În secvenţa din sala de căsătorii de la primăria sectorului 1 se aude din off vocea mea, care dau câteva replici Cocăi. Mai apar în film şi prin alte părţi. in prima parte sforăi peste un prim plan al Eugeniei Bosînceanu, în a doua dublez un soldat şi pe Gabi Spahiu care iniţial era surdomut, iar în a treia oftez în locul Taniei, suflu praful de pe televizor în locul lui Vişan, strănut, tuşesc şi fluier „Du-mă acasă, măi tramvai".
*** Tamburul de final e vai de mama lui. Pe început sunt urme negre de penson, către final literele încep să se arcuiască de parcă le-a prins tangajul. La Cannes m-am scos, că se aprinsese un proiector în sală care se plimba pe noi, ăştia care ne-am chinuit la film, dar la premiera românească o să vorbesc cu proiecţionistul să aprindă lumina mai repede în sală.

 
(Cinema, septembrie 2002)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristian mungiu, occident film

Opinii: