Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România
producător, scenariști, de ce atâta învârtire în jurul cozii? Mi se poate răspunde că ignor neliniștea autorului în fața caracterului finit al operei, neputința de a-i da drumul în lume etc. Sunt în stare să înțeleg spaimele unui Victor Erice: a semnat numai trei filme în treizeci de ani, dar, între ele, se află o capodoperă, El espiritu de la colmena (Spiritul stupului) care poate justifica chiar o viață de om. Să fim serioși, nu este cazul nostru. Traseele autohtone se izbesc de tot felul de mici zgândăreli, mofturi, lipsă de decizie și, din păcate, regizorul Nap Toader nu se încumetă să ia taurul de coarne. Cu cele rele și cu cele bune, Italiencele și Nuntă în Basarabia nu sunt pelicule pe care să le excluzi din producția unui anumit moment. Coloana vertebrală a unei cinematografii nu poate fi susținută doar de rarități. 03.ByPass avea, cred, chiar premize mai bune: narațiune câtă trebuie pentru a include în ea raportarea a trei personaje la o problematică morală, caractere diferite, unite prin întâmplarea apartenenței la aceeași profesiune, văzută pe treptele ei ierahice. 
se oprește, dar nu pentru a da ajutor, ci pentru a-i jefui, după care pe aci ți-e calea. O întinde în goană pe drumul străjuit de copaci, imagine ce se cere păstrată în memorie. Va avea, cred eu, mai multă importanță decât una a situării geografice. Cazul pare unul de rutină pentru echipajul celor trei de pe ambulanța care nu întârzie: doctorița Monica (Medeea Marinescu), asistentul Lucian (Alexandru Potocean), șoferul Doru (Gabriel Spahiu). Expeditivi, comunică rapid prin codurile meseriei lor, limbaj monoton dacă ambulanțierul nu ar avea vorba mai colorată; prăduitorii sunt, pentru el, corbii care au luat tot. În ciuda stratificării profesionale, înțelegem că sunt o echipă în care 
formalitățile nu-și au locul, nici ipocrizia. Nopțile petrecute împreună, alergând la cazuri, au anulat distanțele. Amorul dintre asistent și doctoriță, exercitat cam mecanic, pe apucate, nu este un secret. Până și guralivul, agerul ambulanțier nu trebuie să se prefacă neștiutor. Familiaritățile par a avea, totuși, limite, impuse de natura personajelor. Monica - tânără doctoriță rezervată, autoritară fără a fi rigidă, asistentul Lucian, oarecum observator marginal, Doru, șoferul volubil, cel care sparge monotonia orelor petrecute în ambulanță, pe drumuri. Uneori, autorul îl încarcă peste măsură. Omul se apucă să cânte din senin și din rărunchi Podul de piatră (un omagiu adus compozitorului Mircea Florian), melodie preluată și de Monica. 
Intervenția hodoronca-tronca a muzicii nu pare a fi destinată să alunge, eventual, somnul ci, mai degrabă, să acopere un moment de absență a unei idei sau, mai rău, să fie pretextul unei mici discuții generaționiste despre vremurile trecute și "vechiturile comuniste", declanșate de Lucian. Este unul dintre acele episoade în care se simte nehotărârea autorului, balansul între soluții. Le vom regăsi, din păcate, în capitolele cheie, acolo unde se instalează dilema morală avansată de film. Cei trei găsesc în casa unui bătrân ce avea să moară o imensă sumă de bani, ascunsă la saltea. Martori nu există. Cum se descurcă eroii cu ochiul dracului, doar oameni sunt, nu? Fără să stea pe gânduri, doctorița tranșează scurt: acești bani nu există. Ușor de spus, greu de acceptat. Mai ales de către șofer, omul simplu, care nu se încurcă în subtilități. El știe că vede trei fraieri în fața unor bani care, în fond, sunt ai nimănui, bătrânul neavând urmași. Viața eroilor noștri este dată peste cap și, nu mai puțin viața filmului care se afundă în hățișurile discuțiilor despre morală. Prevăzător, Doru a păstrat și cheia casei, în speranța că se vor întoarce la locul comorii. Monica aruncă în luptă cel mai neinspirat argument, un fragment dintr-un măreț citat intelectual din Kant, "Cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine", căruia bărbatul îi opune legea lui: "Mă cac în teoria lui Kant". Era o modalitate de a ieși din fundătura în care autorul intrase de bună voie, deși avea la îndemână și altele pe care credeam că și le-a pregătit cu grijă. Am amintit imaginea frumosului drum străjuit de copaci din deschidere, cadre ce revin pe parcurs (imaginea - Silviu Stavilă, montajul - Tudor D. Popescu, ultimul la debutul în lungmetraj). Mi-am făcut iluzia că autorul se va mulțumi să-și trimită eroii pe acest drum, conectat în mintea noastră cu fuga prădătorilor de cadavre, pentru a insinua o devastatoare întrebare subînțeleasă: care ar fi diferența dintre hoții fără Dumnezeu și cei care râvnesc la bani, ce-i drept, căzuți din cer, dar necuveniți?
