REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Mort la naștere


    Da, domne, recunoaștem: avem o idee fixă. Puteți să-i ziceți și obsesie, nu ne supărăm. Dar ne înfuriem când creditele Centrului Național al Cinematografiei (CNC) se transformă peste noapte în grămăjoare inutile și hidoase de peliculă; o luăm personal, nu numai pentru că ele fac un deserviciu filmului românesc (dacă omul nimerește întâmplător la așa ceva a doua oară nu mai calcă la un film în care se vorbește în limba română), dar și pentru că - ne repetam, nu-i nimic - este vorba aici despre banii contribuabililor: ai noștri, ai dumneavoastră. În această categorie intră cineaștii care fac filme doar pentru egoul propriu, dar care n-au mai văzut un film de ani buni, sau cei care n-au avut jucării destule când erau mici și acum, la maturitate, refulează jucându-se de-a regizorii, sau cei care cochetează cu statutul de artist, și-n loc să scrie ceva, sau să picteze (ocupațiuni ceva mai ieftine) aleg să facă film pe buzunarul statului. Ce să-i faci: „românul s-a născut poet” se transformă, încet-încet, în „românul s-a născut regizor de film”.
     Despre morți numai de bine, în regia lui Claudiu Romilă, o să vă vorbim mai jos, dar în nici un caz nu putem să vorbim despre acest film numai de bine. Proiectul, cu un scenariu de Stelian Tănase, cu casa producătoare a domnului Claudiu Romilă și propunând un regizor debutant tânăr - Gabriel Sârbu, care a studiat regia de film și care a făcut și ceva scurtmetraje premiate. Din motive care ne scapă, filmul a fost realizat de Claudiu Romilă, de meserie actor. Deși nu mai e tocmai ce a creditat CNC-ul, nu putem avea o problemă din principiu cu regizorii-actori (vezi Robert Redford, Clint Eastwood...). Dar între domnul Claudiu Romilă și meseria de regizor (pentru că da, este și o meserie) e o prăpastie peste care nu a putut să țopăie brusc la filmările pentru Despre morți numai de bine. Domnia sa susține că regia e o chestiune de talent. O fi, dar cum și-a dat seama că-I posedă? La asta chiar că nu putem răspunde, o să vă vorbim însă, despre rezultat.
     Subiectul s-ar rezuma cam așa: fiul senatorului Panait e găsit în Dâmbovița, mort de drogat, adică mort la propriu. Un polițist incoruptibil cercetează cazul. O jurnalistă curajoasă pornește propria anchetă. Senatorul, tovarăș cu mafioți ruși, e în plină campanie electorală. Și povestea merge mai departe, cu sex, alcool, droguri, violență, nuditate, tatuaje și alte ingrediente. E îmbucurător faptul că există o poveste care, deși e făcută numai din clișee văzute în sute, mii de producții americane, măcar se poate rezuma. Dacă v-am povesti cu puțină îngăduință subiectul, ar mai fi cum ar mai fi. Problema e ce se vede pe ecran. Personajele din film, români de la atitudine și dialoguri și până la hainele de Obor par că se joacă de-a americanii. Despre morți numai de bine subestimează publicul până la ofensă, ca și cum spectatorul vizat ar fi un copil de cinci ani căruia trebuie sa i se explice cu avalanșă de amănunte. Mafioții au mulți bani? Atunci mafioții din film stau în club cu un munte de bancnote împrăștiate pe masă. Așa stau ei... Plus că, cu cât un mafiot e mai rău, e și mai bogat, deci și mai gras. Prin deducție logică, iată, mafiotul mafioților e ditamai obezul. Ziarista e drăguță? Atunci și pe patul de spital, după ce-a încasat o bătaie zdravănă și „o doare tare” trebuie să fie machiată ca o cocotă - ruj, rimel, fard de pleoape... să se vadă că-i drăguță. Când se-ajunge la capitolul politicieni, secvențele parcă ar fi construite chiar de un copil de cinci ani: grobieni, isterici, mincinoși și parcă lobotomizați cu toții, își servesc replicile în tușe groase, ca-n teatrul radiofonic. E spectaculos să arăți motocicliști? Fie, atunci cascadorii de motocicliști să fie multe și fără nici un rost în economia filmului. Hai că unde-ncap atâtea, se cere și o pereche de sâni. De la prim-planul figurantei coborâm cu privirea direct spre acea parte a anatomiei feminine, ca într-un film porno, nu pentru că ar avea vreun sens în secvență, ci pentru că, pesemne, asta vrea publicul să vadă, „publicul pe care îl iubesc și la al cărui gust am ținut atât de mult”, după cum declară actorul regizor și producător Claudiu Romilă în pliantul promoțional al filmului.
     Că nu ne-a plăcut filmul (nu folosim alte apelative doar pentru că suntem fete finuțe) pe Claudiu Romilă nu poate, pesemne, decât să-l bucure. Domnia sa susține că nu a făcut acest film ca să placă criticilor, ci publicului. Care public, ne-ntrebăm. Am văzut Despre morți numai de bine la un cinematograf central, într-o duminică, la spectacolul de seară. Proiecția a mai avut încă 2 (doi) spectatori. După ce le-am văzut figurile, la ieșire, intuim că au transmis familiilor și celor dragi să ocolescă acest film.
 
 
(Timpul liber, supliment România liberă)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: claudiu romila, cronica de film, despre morti numai de bine, madalina rosca, viorica bucur

Opinii: