REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Montajism


     Invitaţia revistei de a analiza funcţia montajului în film, dacă se înscrie în tradiţia ei culturală pe care nu vom reuşi niciodată să o lăudăm îndeajuns, ne reaminteşte totuşi de cunoscutele dispute bizantine despre sexul îngerilor, în timp ce păgânii asediau porţile Constantinopolului. Într-adevăr, în convulsiile de revenire metamorfozată, cinematografia numai de teoria montajului nu duce lipsă, facerea de filme acum fiind socotită, se pare, ca şi facerea de bine... Şi apoi un război de înaltă tehnologie a armelor ne inhiba cu dictonul inter armae... „Muza Garbo” cum o numeam odată, ne-a părăsit, şi cinema-ul se regăseşte cu iluziile sale aproape pierdute.
Cotidianul este invadat de montaj
     Şi totuşi... Milioane de metri de bandă, milioane de minute de pur montajism se năpustesc asupra noastră fără încetare din micile ecrane, cu o dezinvoltură ce l-ar fi făcut pe biet−naivul Eisenstein să pălească de invidie. El — care reducea toată fiinţa artei sale filmice ce nu arareori atingea genialitatea, la unica funcţie speculativă a montajului — ar fi fost terifiat să vadă cum în cel mai simpluţ „clip” video se compun iluzii de spaţii şi timpi, de fiinţe şi fantasme în aşa fel încât imaginaţia noastră suprasaturată nu mai are conştiinţa mijloacelor, inhalând, îngurgitând montajisme cu naturaleţea obişnuinţei de a face proză. Aş fi vrut să pomenesc aici despre „montajul de atracţii” al lui Vertov, despre „montajul paralel” al lui Griffith, despre „montajul psihologic” al lui Kuleşov sau despre manifestul Eisenstein−Pudovkin−Alexandrov, despre contrapunctul sonor sau „montajul în cadru” al lui Orson Welles, ca să nu mai pomenim şi despre disperata încercare a Iui Eisenstein de a denumi prin „armonicele vizuale” sau „montajul armonicelor” natura artei sale, aducând-o însă la acelaşi „montaj” şi oprindu-se la un pas de adevarata natură a materiei artei sale (spunea el: „a determina natura montajului, asta înseamnă a rezolva problema cinematografică”), dar toate aceste probleme devin vetuste când, printr-o simplă apăsare de buton al aparatului nostru t.v., avem la noi în casă întruchipat într-un simplu video−clip dezideratul lui Eisenstein („Posedăm în mâinile noastre un adevărat miracol, miracol de tehnică şi de posibilităţi artistice, dar în prezent nu am învăţat să ne servim decât de o infimă parte a sa”). Oricum, din aparatul nostru primim prin intermediul materiei fluxului audio−vizual, spaţialo−temporal o întruchipare de universuri fantastice alcătuite din bucăţi disparate din alte universuri, primim figuri umane ce se imixtionează în viaţa noastră subterană prin şocuri vizual−auditive de frânturi de secunde primim un nonsens de succesiuni montajiste care capată sens în remanenţa memoriei doar, primim adică adevărate structuri de montaj. Monsieurs-i Jourdain-i ai zilei practicăm un cinema în stare foarte pură şi nici nu ne dăm seama. Structurile acestea aparţin ele unei reale creaţii sau sunt doar jocuri iresponsabile?... Câtă vreme sunt urmarea unui travaliu posedat de nevoia întruchipării (Oscar Wilde: „Nu cred că ideile artistului se nasc nude şi că ele sunt abia apoi îmbrăcate în marmoră, în pictură, in muzică”) aceste montajisme de larg consum mai reuşite sau mai modeste, sunt, firesc, creaţia cuiva. Sunt în fapt stăpânirea unei infinite bogaţii audio−vizuale a realului, inclusiv omul însuşi ce evoluează în acest real. Montajul ca formă a expresiei filmice a pus stăpânire pe casele noastre, pe ritmurile noastre, pe reprezentările noastre, montajul ne scoate din ale noastre şi ne introduce în lumea lui cu o forţă ce depăşeşte pe cea a cuvântului, a formelor statice, a evenimentului chiar. E un câştig, e o pierdere, această avalanşă a montajului în firava noastră viaţă? Dacă ne gândim că prin aceste „montaje” aflate la discreţia unei apăsări de buton ne obişnuim în fine cu materia artei filmului, că astfel filmul se detaşează în independenţa sa ca artă, atunci, desigur, câştigul e cert. Discuţiile bizantine îşi aveau şi ele rostul lor creau oamenilor sentimentul lucid şi liniştitor al stăpânirii limbajului. Hanibalii puteau sparge porţile. 

 
(Noul Cinema nr. 5/1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: montaj de film, montajism, savel stiopul

Opinii: