REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Misiunea de campanie pe frontul apelor


     În pas cu evenimentele, revista „Cinema” a consemnat (vezi articolul „Filmul apelor” de Alice Mănoiu, „Cinema” nr. 6/1970) acţiunea operativă a cineaştilor de la Studioul „Sahia” şi a reporterilor televiziunii pe frontul apelor. Acolo, în primele rânduri ale bătăliei cu apele dezlănţuite ale primăverii acestui an, cineaştii au surprins pe peliculă momente semnificative ale dramaticei înfruntări dintre om şi natură. Acum, după ce multe din rănile cataclismului au fost vindecate, acum, când pe frontul reconstrucţiei au fost înregistrate atâtea frumoase victorii, acum, când lucrurile au reintrat ca şi apele în matca lor, putem face o apreciere globală a strădaniilor depuse de cineaştii documentarişti. Avem la dispoziţie zeci de mii de metri de peliculă, pe care le-am văzut fie în „subiecte” de actualităţi sau tele-actualităţi, fie în numeroasele reportaje TV realizate în acele zile de grea încercare, fie în scurt-metrajele realizate de Studioul „Al. Sahia”... Zeci de mii de metri de peliculă... La care au colaborat, într-un fel sau altul, toţi (sublinierea se impune), toţi operatorii şi regizorii studioului „Al. Sahia”, foarte mulţi dintre operatorii şi reporterii televiziunii.
Cronici de bătălie
     Memoria noastră a înregistrat definitiv multe din imaginile consemnate pe peliculă de cineaştii documentarişti în zilele de dureroasă şi patetică amintire a invaziei apelor. Dar, înainte de orice comentariu, ne vine în minte o tulburătoare coincidenţă pe care vrem a o relata aici, printre aceste rânduri consacrate cineaştilor documentarişti de azi. Ne vom întoarce deci, pentru o clipă, spre o dată desprinsă din calendarul veacului trecut. Este vorba de seara zilei de 28 iulie 1897 când, după cum o atestă presa vremii, a fost prezentat pe ecran ciclul de „Vederi româneşti” filmate de operatorul Menu; este vorba, deci, despre prima reprezentaţie cinematografică de la noi din ţară, data respectivă, având toate drepturile şi îndatoririle unui „act de naştere”. Printre „vederile” prezentate cu acel prilej („Târgul de la Moşi”, „Vasele flotilei de pe Dunăre”, „Exerciţiile marinei terestre”, „Terasa Cafenelei Capşa”, „Defilarea militară”) a figurat şi un subiect special: „Inundaţiile de la Galaţi”. De ce reamintim acum episodul acesta atât de îndepărtat în timp? Dincolo de coincidenţa în sine, o facem pentru a sublinia valoarea de document a imaginilor înregistrate pe peliculă de cineaşti. Ei transmit astfel, generaţiilor viitoare, imaginea fidelă a dezlănţuirii incredibile a apelor din primăvara anului 1970, într-o „cronică” scrisă în alte condiţii şi cu alte mijloace decât cele ale cronicarilor de odinioară, într-o amplă cronică „în imagini”, care depăşeşte — prin forţa lucrurilor — puterea de sugestie a cuvântului. Ei transmit mărturia de netăgăduit a acestui potop de ape care a pustiit aşezări omeneşti, a înecat ogoare mănoase şi uzine, a semănat victime şi durere. Ei transmit, totodată, mărturia vie, puternică, a solidarităţii unui întreg popor, care, îmbărbătat şi condus de partidul său comunist, a ştiut cu demnitate şi eroism, să depăşească momentele critice.
     Filmul apelor, aşa cum l-au conturat zecile de scurt-metraje de pe micile sau pe marile ecrane, a impresionat decisiv şi memoria contemporanilor noştri. Prin intermediul filmelor, întreaga ţară, chiar şi acei care n-au fost loviţi direct de furia apelor, a trăit această teribilă încercare. Cum spuneam, multe din imagini au intrat definitiv în memoria noastră. Imagini de un puternic tragism. Oraşe şi sate, în care acoperişurile păreau insule rătăcite într-o mare de apă... Oraşe şi sate pustiite de furia râurilor, case distruse, întreprinderi tăcute. Străzi pe care le-am bătut de atâtea ori cu paşii, devenite adevărate canale pe care alunecau bărci, autoamfibii. Diguri, ridicate printr-un efort colectiv şi continuu, ziua şi noaptea... Diguri, păzite şi apărate cu străşnicie... Diguri, mereu mai înalte, ridicate în calea apelor Dunării, ale Mureşului, ale Prutului...
Profesionalism exemplar
     În Barajul voinţei, prima imagine de sinteză asupra proporţiilor dezastrului, film montat în regia lui VirgiI Calotescu şi cu un comentariu de loan Grigorescu, am asistat la aproape incredibile momente de adevăr: femei şi bărbaţi, pe plute improvizate, în voia torentelor; oameni ieşind cu greu din podurile caselor, lăsând în urma lor totul, încredinţându-şi viaţa militarilor din echipele de salvare; sate în întregime devastate. „Un Mureş cât Dunărea... Două miliarde şi jumătate metri cubi de apă” — notează comentariul, şi imaginile, luate din elicopter, cuprindeau, cât vezi cu ochii, o întindere nesfârşită de ape peste plaiuri locuite. În documentarul Ore tragice, ore eroice, montat de lon Visu şi comentat cu atâta patos sincer şi atât de personal de Eugen Mandric, au fost consemnate — şi prin consemnare omagiate — alte momente ale efortului dramatic depus de oamenii întregii ţări, paşi hotărâţi pe drumul operei de reconstrucţie, de înălţare tot mai sus a Patriei. Pentru mulţi, o sugera cu luciditate filmul, greul începea abia după retragerea apelor, când urmările dezastrului ieşeau la lumină. Pentru alţii apa devenea pentru a doua oară ameninţătoare. Am citit în ochii oamenilor durere dar şi multă hotărâre, hotărâre şi încredere pe care le-au certificat faptele cotidiene. Şi am avut în faţă, îndeosebi în Ţara întreagă un singur gând de lon Visu (la care şi-au adus de asemenea contribuţia foarte mulţi operatori) spectacolul impresionant al solidarităţii unui întreg popor. Imagini memorabile care nu mai necesită niciun comentariu, cu deosebită forţă emoţională. Să nu uităm nici exemplarul profesionalism pe care-I evidenţiază un film ca Patru zile într-un an, semnat de Mirel Ilieşiu, o încercare izbutită de aprofundare a semnificaţiilor fiecărei imagini-document surprinse cu ajutorul aparatului de filmat. O privire lucidă, obiectivă, dincolo de crusta aparenţelor...
     S-ar mai putea scrie, aici, mult şi multe despre filmele produse în ultimele luni de cineaştii documentarişti. N-am vrut decât să consemnăm faptul că şi-au reafirmat puternic posibilităţile şi talentul şi meşteşugul, în misiunea de campanie care le-a revenit în primăvara apelor mari.
 
(Cinema nr. 8, august 1970)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin caliman, cronica documentarului, inundatii 1970

Opinii: