Mirona Radu este masterandă la Facultatea de Film, specializare producție, din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. La cea mai recentă ediție a
CineMAiubit din 2015, Mirona a avut trei filme în competiție:
Dulceață de trandafiri (experimental),
Pentru Ana. Cu drag, Moș Crăciun (ficțiune) și
Stories in Tea Cups (documentar – Mențiune Specială Cinemaiubit).
Stories in Tea Cup a fost realizat în timpul programului „Looking China”, în cadrul căruia mai mulți studenți de la Facultatea de Film (UNATC) au beneficiat de o rezidență de lucru, de trei săptămâni, în China. Cu ocazia Festivalului de Film Studențesc Cinemaiubit 2015, am vorbit cu Mirona despre experiența ei în acest program și despre scurtmetrajul ei de ficțiune.