Pandemia a închis sălile de cinema, a adus șomaj în breasla cineaștilor, dar și noi manifestări creative. Regizoarea Mirona Radu, care se ocupă de Cinema Muzeul Țăranului Român, lansează un proiect nou de festival, Film O’Clock International Festival, care aduce împreună oameni de pe mai multe continente, online, deocamdată. Cu sprijinul unor tineri cineaști sau promotori din cinci țări, pe care i-a cunoscut la cursuri internaționale sau la festivaluri, vrea să creeze un nou concept de expunere pentru creațiile cinematografice, la sfârșitul lunii februarie.
”Un astfel de festival îți dă sentimentul de comunitate a cinefililor de pe mai multe continente. Proiecțiile vor avea loc simultan și vor fi urmate de discuții cu invitați din echipele creative sau critici de film”, zice Mirona Radu.
Ediția pilot, 27 februarie-3 martie, se desfășoară în cinci țări aflate pe meridianul de 25° latitudine estică: Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud. Fiecare țară propune filme, pe care le vor vedea spectatorii online, la aceeași oră. Proiecțiile vor fi urmate de discuții cu realizatorii. Festivalul are și o secțiune specială pentru scurtmetraje.