REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, în cinematografe din 1 aprilie


     Minte-mă frumos în Centrul Vechi, partea a doua a comediei romantice Minte-mă frumos, se lansează în cinematografele din România pe 1 aprilie.

     Pentru acest film, regizorul Iura Luncașu a colaborat cu scenaristul Adrian Lustig, din distribuție făcând parte actorii Antoaneta Zaharia, Marius Damian (protagoniștii primei părți), Coca Bloos, Adriana Trandafir, Emilian Oprea și George Piștereanu.
     În Minte-mă frumos în Centrul Vechi, cinci tineri actori pregătesc un spectacol, într-un teatru din Centrul Vechi. Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddie alcătuiesc un armonios pentagon amoros. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy. Lucy se mulţumeşte cu oricine. Oricând, oriunde. Cât despre Freddie, e greu de definit pe cine și ce iubește mai mult. Un singur lucru e cert: cămătarii nu-l iubesc deloc pe Doru. Cu recuperatorii pe urmele lui, acesta apelează la Toni. Şi cum soția lui, Oana, şi-a pus în minte să-i nășească pe Dora şi Doru, Toni mai lovește o dată. Cum era de așteptat, cel lovit va fi chiar Toni. Norocul lui că știe să se facă de râs ca nimeni altul.
     Filmul este produs de Fundația Teatru Contemporan, producători sunt Adrian Lustig și Cristina Dobrițoiu, iar directorul de imagine este Adrian Băltărețu.
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian lustig, emilian oprea, iura luncașu, minte-mă frumos în centrul vechi

Opinii: