REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Miniportret Butică


     Numele lui Andrei Butică s-a auzit pentru prima oară la festivalul CineMAiubit 2002, când o producţie UNATC la care semnase imaginea, Munceşte acum! de Ion Puican, a primit premiul special al juriului. Filmografia sa nu consemnează nimic notabil până prin 2005 când a fost cameramanul lui Oleg Mutu la Moartea domnului Lăzărescu. Coincidenţă sau nu, pe acelaşi generic se afla şi Radu Jude ca asistent de regie. După puţin timp, Butică şi Jude încep să lucreze împreună (scurtmetrajele Dimineaţa – 2007 şi Alexandra - 2007, metrajul mediu Film pentru prieteni – 2010, lungmetrajul Toată lumea din familia noastră – 2011), devenind totodată buni prieteni. Jude îl solicită la scrierea scenariilor, inclusiv la cele rămase deocamdată în sertar, pentru că “Andrei are o ureche foarte bună şi simte imediat dacă replicile sună fals”. Iar în materie de imagine: “Andrei are o sensibilitate mai degrabă punk, are curajul să creeze imagini aflate la limita greşelii tehnice, lucru care-i oripileză pe unii dintre colegii lui de breaslă, pentru care imaginea ideală este probabil cea care aduce a carte postală”. Este vorba despre imaginea ne-ideală sau mai bine spus ne-idealizată a unei lumi în haine de lucru şi nu în costume de gală, o lume familiară cu care spectatorul se identifică imediat. O lume care trăieşte în apartamente de bloc (ca tatăl din Nunta lui Oli) şi merge cu transportul în comun (ca familia din Muzica în sânge), care se înghesuie la târguri (documentarul Nisipuri) şi cară valize (Francesca). O lume care impune o estetică a cotidianului, o lume foşgăitoare care nu poate fi surprinsă în cadre simetric organizate, cu savante profunzimi de câmp, contraste puternice de umbre şi lumini, şi portrete ieşite de sub penel.
     Relaxarea cu care aparatul lui Butică urmăreşte personajele pe stradă sau în încăperile strâmte, fără să-i pese că ţeasta protagonistului iese din cadru sau că spinarea lui lată ocupă întreg ecranul, deci această relaxare a devenit şi marca distinctivă a filmelor lui Paul Negoescu. "Îmi place să lucrez cu Andrei în primul rând pentru că e un om care mă amuză şi pentru că reuşeşte să-mi dea încredere – afirmă regizorul. În plus, pune binele filmului înaintea binelui personal, fapt pe care nu-l fac mulţi oameni de pe platoul de filmare." Scurtmetrajele Târziu (2007), Renovare (2008), Derby (2010), şi mai recentul Orizont (selecţionat la Cannes în “La semaine de la critique”) precum şi lungmetrajul de debut O lună în Thailanda (2012) sunt expresia acestei dăruiri profesionale a operatorului.
(Aperitiff 2012)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei butica, cristina corciovescu, director de fotografie, portret

Opinii: