― Pentru ce ați intitulat astfel filmul dv.?
― Pentru că rezumă în aceste două vorbe povestea pe care o spunem spectatorilor. Este vorba într-adevăr de o fostă pădure seculară, din deltă, pădurea arsă, care-și spune povestea, o enigmatică poveste de dragoste.
― Cum caracterizați acest film în creația dv. scenaristică?
― Este al treilea scenariu pe care-l dedic vieții oamenilor Dunării și ai mării; primul a fost
Porto-Franco, — acum zece ani — realizat în regia lui
Paul Călinescu; următorul,
Zodia Fecioarei, în regia lui
Manole Marcus. Păstrez despre ambii „înaintași” ai
Pădurii pierdute un sentiment la fel de afectuos, ca și realizatorilor și interpreților lor.
— La ce tratare filmică v-ați decis cu regizorul dv.
Andrei Blaier?
― Am căzut de acord să optăm pentru o tonalitate romantică și care să nu părăsească totuși acel inefabil „suspense” din orice film de dragoste și aventuri. În fond, este un film realist și poetic. Sinopsisul scenariului meu a apărut, acum doi ani, în revista „Ramuri”. Scenariul l-a urmărit cu fidelitate. Intervențiile regiei nu mi-au trădat intențiile, — cum se obișnuiește să se spună. Dimpotrivă, regizorul și echipa de filmare au iubit filmul acesta, la fel de mult ca și cel ce vă vorbește. Am înțeles că regizorul trebuie să fie lăsat să-și exercite talentul și profesiunea fără „interferențe” suplimentare din partea mea; nu-mi place să mă amestec în meseria artiștilor.
― Sunteți mulțumit de film?
― Bineînțeles.
Pădurea pierdută e un film foarte reușit și sper că publicul va confirma părerea realizatorilor lui. Este, în definitiv, o „love story” în alt timp și în alt spațiu.
