Anul acesta, România aniversează 30 de ani de când este membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei, o organizație care reunește 88 de state. România este „stat-far” al
Francofoniei în Europa Centrală și de Est, având o contribuție deosebită la comunitatea statelor francofone. Aniversarea celor 3 decenii de apartenență la Francofonia instituțională beneficiază de înaltul patronaj al președintelui României și va avea drept temă „Francofonia viitorului: educație și dezvoltarea durabilă“.
Institutul Cultural Român de la Varșovia și
Ambasada României în Republica Polonă participă și în 2023 la Festivalul Filmului Francofon, alături de Institutul Francez din Polonia și ambasadele statelor Belgia, Canada, Elveția, Luxemburg și Maroc. Festivalul va avea loc în perioada 22 – 26 martie la cinematograful Muranów din Varșovia.
Institutul Cultural Român de la Varșovia a selectat pentru festival filmul
Metronom, primul lungmetraj de ficțiune al regizorului
Alexandru Belc, care va fi difuzat vineri, 24 martie, ora 20:00.
Filmul este o poveste despre doi liceeni care, în perioada comunistă, trimit scrisori la emisiunea de cultură muzicală „Metronom” a postului de radio „Europa Liberă”. Pelicula a fost recompensată cu Premiul pentru regie al secțiunii „Un certain regard” la cea mai recentă ediție a Festivalului de Film de la Cannes.
Invitat al festivalului va fi Lionel Baier, regizorul filmului
Deriva continentelor (spre sud) (2022). Acesta va participa la un dialog cu publicul după proiecția filmului de sâmbătă 25 martie, de la ora 19:00. Ucraina, ca și Polonia, are statut de stat observator în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, motiv pentru care programul festivalului include un film ucrainean:
Мої думки тихі (
My Thoughts Are Silent), r. Antonio Lukich.
Programul include nouă filme, majoritatea prezentate în Polonia în premieră. Calendarul proiecțiilor este următorul:
Miercuri, 22 martie
Ora 18:00 –
Plus que jamais / Mai mult ca niciodată (r. Emily Atef)–Luxemburg
Joi, 23 martie
Ora 18:00 –
Bootlegger (r. Caroline Monnet) – Canada
Ora 20:00 –
Rock the Casbah (r. Laïla Marrakchi) – Maroc
Vineri, 24 martie
Ora 18:00 –
Tori et Lokita /
Tori și Lokita (r. Jean-Pierre et Luc Dardenne) – Belgia
Ora 20:00 –
Metronom (r. Alexandru Belc) – România
Sâmbătă, 25 martie
17:00 –
Мої думки тихі / My Thoughts Are Silent),r. Antonio Lukich.
19:00 –
La dérive des continents (au sud)/ Deriva continentelor (spre sud) (r. Lionel Baier)– Elveția. Proiecție urmată de o sesiune de Q&A cu regizorul Lionel Baier.
Dumunică, 26 martie
Ora 18:00 –
Chronique d’une liaison passagère (r.Emmanuel Mouret) – Franța
Ora 20:00–
Au revoir le bonheur (r. Ken Scott) – Canada
Kino Muranów, Gen. W. Andersa 5, 00-147 Warszawa
Biletele la proiecții pot fi achiziționate online sau la casa de bilete a cinemtografului. Filmele vor fi difuzate în limba originală cu subtitrare în limba polonă.
Detalii:
icr.ro