REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Masterclass Control N cu Dragoş Bucur




     Asociaţia Culturală Control N pregăteşte pentru luna mai un Masterclass de actorie de film, susţinut de Dragoş Bucur. Actoria de film va fi cea de-a patra temă dezbătută în cadrul seriei de Masterclass-uri Control N, care a mai cuprins imagine (invitat Vivi Drăgan Vasile),  regie de film (invitat Nae Caranfil) şi producţie de film (invitată Ada Solomon).
Masterclass-ul de actorie de film va avea loc în 7, 14 şi 21 mai.
     Cel de-al patrulea masterclass Control N este deschis tuturor celor pasionaţi sau interesaţi de actoria de film, de mecanismele şi secretele lucrului ca actor pe un platou de filmare. Dragoş Bucur le propune participanţilor diferite topicuri de discuţie, care pornesc de la experienţa sa în domeniu.
Actoria de film văzută ca profesie, nu doar ca pasiune. Cât de dificil este să practici o astfel de meserie în România? Care ar fi paşii pentru a putea să ajungi actor de film în alte țări? Care sunt şansele unui actor profesionist să trăiască doar din actorie? Care sunt compromisurile cele mai întâlnite în tagma actorilor de film?
Dragoş Bucur a înfiinţat, în 2010, şcoala Actoriedefilm.ro, împreună cu Alexandru Papadopol şi Dorian Boguță, care a produs lung metrajul Love Building, pe un scenariu scris de Oana Răsuceanu, Iulia Rugină şi Ana Agopian (Control N), şi regizat de Iulia Rugină. Din distribuţia filmului fac parte cei trei actori şi 31 de actori absolvenţi ai şcolii. 
Înscrierile la Masterclass de actorie se fac pe mail, la adresa info@controln.ro, în limita locurilor disponibile.
Detalii: controln.ro
 
 

Cuvinte cheie: control n, dragos bucur, masterclass actorie

Opinii: