REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Martori dispăruți


     Ne aflăm, cu acești Martori dispăruți — titlu sugerând, paradoxal, o închidere: când mișcarea e dimpotrivă una de deschidere în prezența celui dintâi „episod” al unui nou „serial” de aventuri conceput, în buna tradiție pe care tot ei au instaurat-o (la noi), de Eugen Barbu și Nicolae-Paul Mihail... Prin cele șase filme care I-au avut drept personaj principal pe Mărgelatu: veritabil „erou popular” pentru tinerii spectatori al anilor '80, și căruia Florin Piersic i-a construit o identitate de neconfundat, tradiția urcă spre deceniile anterioare.
     Nu altfel stau lucrurile cu noul film... Plasându-și acțiunea prin anii '80 ai veacului trecut — într-un „Bucuresci” sugerat încă prin atributele orașului imaginat de prozatorul Eugen Barbu pentru marile lui cărți „Princepele” și „Săptămâna nebunilor” — filmul enunță datele unei posibile serii de (noi) aventuri al căror gust eroii (și, odată cu ei spectatorii) abia încep să-I prindă... În perspectiva dezvoltării ulterioare, Martori dispăruți capătă, așadar, valoarea unei propoziții enunțiative: de unde prospețimea enunțului (urmărit cu nedisimulat interes, de la prima la ultima secvență) dar și deficiențele (de structură și de profunzime) care fac discutabil scenariul filmului.
     Nu vom întârzia, însă, asupra lor — din două motive: mai întâi, pentru că scenariul rămâne, totuși, o „propunere” (cel care „dispune” fiind, până la urmă, regizorul); și, apoi, din pricină că o altă observație ni se relevă ca mult mai importantă... și anume: în măsuri variind de la secvență la secvență, filmului îi lipsesc acuratețea deconectantă și abilitatea sportivă cu care, îndeobște, sunt conduse astfel de povești.
     Lipsit de o experiență semnificativă în materie de lung-metraj (Jachetele galbene fiind, la vremea respectivă, un „debut” regizoral de o calitate cu totul îndoielnică), Dan Mironescu pare a fi abordat acest film dificil fără asumarea conștientă a propriilor posibiliăți (sau, dacă vreți, a propriilor limite...). În absența unui stil care să-l definească, regizorul încearcă mai multe — din acest punct de vedere, filmul dând impresia că începe de mai multe ori (și, cam de tot atâtea ori că se sfârșește)... Și după ce-l revezi, te întrebi (între altele) cât de concludentă este, pentru regizorul Dan Mironescu această nouă experiență — de vreme ce (după cum se precizează și pe generic) regia scenelor de luptă (care ocupă cam o treime, sau peste, din economia filmului) a fost asigurată de Sobi Cseh.
     Este neîndoielnic că așa cum a fost realizat (nu și conceput), filmul își rezumă punctele de interes la asemenea secvențe al căror regizor, cum spuneam, și interpret principal este Sobi Cseh; iar personajul pe care-l creează, Eremia zis Uligaie (un soi de „desperado” autohton, uns cu toate alifiile, cum se zice, dar rămas — totuși! — în tabăra „celor buni”), are toate șansele să se impună atenției publicului larg; cu atât mai mult, cu cât Sobi Cseh își agrementează uneori, scenele de luptă cu elemente comice — semn de inteligență și de bun augur nu numai pentru personaj...
     Cel care-i dă replica — într-o postură inedită pentru interpret: cunoscutul și apreciatul actor Șerban Ionescu ― este Gherasim zis Gheară: și el, un fel de „cavaler al norocului” trecut prin ciur și prin dârmon, cu o biografie ale cărei meandre și ascunzișuri abia de se lasă ghicite. Oricum Șerban Ionescu face dovada că este un actor complet ―capabil să răspundă unor solicitări multiple, pe care filmul de-acum numai le schițează.
     Pe aceeași linie — a unui profesionalism desăvârșit, punctat cu elemente inedite pentru filmografia actorilor respectivi — se situează și prestațiile, în roluri diferite ca factură și întindere, asigurate de un Ștefan Velniciuc, un Petre Nicolae, un Constantin Codrescu (al cărui personaj, cu un anumit rol în economia filmului, a fost eliminat — după opinia noastră — prea devreme).
     Două mențiuni speciale: pentru Carmen Trocan (interpreta unei „haiducițe” de pomină) și pentru cascadorul Ion Crăciun (de asemenea creatorul unui personaj cu siluetă distinctă); ambele personaje fiind la începutul unei evoluții pe care-o bănuim plină de plăcute surprize...
     Aflată la primul ei rol mai important, Natașa Raab dezamăgește prin vulgaritatea imprimată personajului.
     Cea care încurcă și descurcă ițele poveștii ― destul de încâlcită, în perspectiva (cum spuneam) unei dezvoltări ulterioare ― este Zulnia: personaj complex gândit (probabil) anume pentru Marga Barbu. Aflată la o vârstă căreia nu-i mai stau bine „ale tinereții valuri” (cum zice ea însăși), Zulnia își investește debordanta-i vitalitate în tot felul de intrigi, menite s-o pună la adăpost de „zilele negre” ale bătrâneții... Aventurieră cu stadiu peste ocean (de unde se vede că nu numai „ardelenii” treceau în America), Zulnia revine în „Bucuresci” pentru a-i mai „dezmorți” pe unii și pe alții din niște habitudini care nu mai țineau pasul cu vremea. În conturarea acestui personaj, care parcurge o variată gamă de stări (nu numai sufletești, ci și sociale), Marga Barbu aduce marea-i experiență de reputată și îndrăgită actriță de film — reușind să-și plaseze eroina în centrul atenției; ceea ce constituie încă un argument pentru ca „episoadele” următoare să fie așteptate cu interes.
     În ceea ce are reușit, filmul beneficiază și de transparența imaginii realizate de Adrian Drăgușin, de muzica bine ritmată a lui lon Cristinoiu, de profesionalismul scenografilor Radu Corciova (decoruri) și Mioara Trandafira (costume).
 
 
(Săptămâna, 7 aprilie 1989)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dan mironescu, martori disparuti, nicolae ulieriu

Opinii: