Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Malmkrog”, de Cristi Puiu, selectat la Berlinale 2020


     Malmkrog, cel mai recent lungmetraj al lui Cristi Puiu, va avea premiera mondială în cadrul noului program competițional al Festivalului Internațional de Film de la Berlin, Encounters.
     Nikolai, un proprietar de pământ, îşi cheamă mai mulţi prieteni în conacul de la ţară, printre care un politician şi un general rus. Aceştia discută despre moarte şi Antihrist, progres şi moralitate. Pe măsură ce discuţia capătă formă şi se deschid diverse subiecte, fiecare dintre ei îşi expune viziunea asupra lumii, istoriei şi religiei. Orele trec, discuţia se încinge şi subiectele devin din ce în ce mai serioase, iar diferenţele de cultură şi perspectivă se adâncesc. Filmul este o adaptare după „Povestire despre Antichrist”, de Vladimir Soloviov.
     Encounters este o nouă secțiune competițională, al cărei scop este să sprijine noi voci în cinema și să ofere mai mult spațiu pentru forme narative și documentare diferite, în programul oficial. Un juriu format din trei membri va alege câștigătorii pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și un Premiu special al juriului.
     Detalii: Berlinale // Shellac-Altern.org
 
(18.01.2020)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: berlin film festival 2020, berlinale 2020, cristi puiu, malmkrog film

Opinii: