REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Mai sunt doar trei metri – jurnalul unui cascador


     Pădurea pierdută se filma pe o insulă împădurită de pe Dunăre. Dimineaţa plecasem în prospecţie cu regizorul Blaier, cu Soby, cu operatorul Nicu Stan, cu scenograful şi artificierul. O echipă calmă în care se vorbeşte rar şi încet, ca totul să se înţeleagă de prima dată. Filmarea va fi la noapte. Mă simţeam bine, eram odihnit, soarele urcase de o palmă peste pădure şi era cald.
     Soby propunea:
— Aici o explozie, aici o motocicletă care se răstoarnă, dincolo patru oameni cad seceraţi de mitralieră şi iar o explozie, rafală, explozie, explozie.
     Blaier era de acord cu tot ce i se propunea, iar eu mă uitam după soare. Până dimineaţă când va apărea din nou o să treacă o veşnicie. N-am mai muncit atâta deodată, într-o singură zi, de la Bătălia pentru Roma.
     Noaptea, pădurea de sălcii, luminată de reflectoare, părea nebună — crengi răsucite ciudat peste trunchiuri îmborţoşate de alge rămase de la apele umflate.
     Până la miezul nopţii trăsesem câteva cadre; încă nu eram obosit. Eram călare pe un Zundapp uriaş şi în ataş îl aveam pe Popa Vasile. Bag în viteză şi hardughia se zmuceşte înainte, mai să-i calc pe Polizache şi Ghiuzelea care mergeau în faţă. Peste câteva secunde va crăpa pământul. Niciodată nu ştii exact cum o să fie explozia. Câteodată fâsâie şi nici nu ştii că că a explodat, alteori bubuie să spargă timpanul, iar alteori zgâlţâie măruntaiele — şi mai sunt doar trei metri până la prima explozie. Cascadorii se accidentează sau mor de la explozii numai în romane. În realitate, cele mai groaznice accidente se fac alunecând pe un drum drept sau sărind de pe un scaun.
     Mai sunt doi metri. Mă uit la Vasile. El trebuie să moară la prima explozie. Stă liniştit, ridicat un pic pe spătarul ataşului şi are ochii ficşi. Sunt ochii lui, ai altuia, ai mei. Sunt ochii pe care-i văd de ani şi ani, la cascadori, cu câteva secunde înainte de momentul execuţiei. E momentul în care te vezi mai mult pe dinăuntru decât pe dinafară. Mai e un metru. În spatele reflectoarelor sclipeşte şters ochiul aparatului şi perechi de ochi încordaţi. A trăznit explozia. Cascadorii se accidentează de la explozii numai în romane. A troznit ca o creangă uscată şi copacii s-au colorat în roşu, oamenii din întuneric au apărut luminaţi ca de fulger, încremeniţi într-o fotografie veche, gălbuie, cu marginile zdrenţuite; Soby lăsat cu un genunchi în pământ, încordat ca un arc, o femeie întoarsă cu un picior în aer, capete băgate între umeri şi degete în urechi, operatorul cu ochiul în aparat, rece, ca o conştiinţă de mitralior. Suflul m-a prins fierbinte, ca de foc, şi aş fi vrut să mă întreb «de ce»? Pentru că de obicei e rece, dar n-am mai avut timp. A plesnit şi-a doua explozie. Chiar sub mâna mea, lângă rezervorul de benzină.
     Apoi a început un alt cadru. Pădurea albită în reflectoare, cu crengile răsucite ciudat, n-avea umbre, capul trebuia să mi se frângă din coloană, brusc, ca un cap de păpuşă, şi n-a mers. Am mai repetat o dată, şi încă o dată.
— Ce-i cu tine, Gruşa? De ce nu eşti atent?
— Fac tot ce pot,Soby.
     Cascadorii se accidentează de la explozii numai în romane şi atunci am înţeles că întotdeauna mi-e un pic frică, altfel n-aş putea să mă concentrez şi m-aş accidenta ca la o căzătură de pe scaun. 

 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei blaier, aurel grusevschi, cascador, cascadorie de film, padurea pierduta film

Opinii: